Prima pagină » Știri » Vot în Parlament: Religia, printre materiile opționale de la Bacalaureat / Bănescu: ”Un act firesc”

Vot în Parlament: Religia, printre materiile opționale de la Bacalaureat / Bănescu: ”Un act firesc”

Vot în Parlament: Religia, printre materiile opționale de la Bacalaureat / Bănescu: ”Un act firesc”
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR | Foto - Mediafax

Elevii de la profilul umanist pot opta şi pentru disciplina Religie la examenul de bacalaureat, au decis miercuri deputaţii din Comisia de învăţământ. „Este un act firesc”, spune purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu. 

”Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase.

Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, a transmis purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.
De asemenea, pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică două probe scrise, dintre care o probă obligatorie, la limba şi literatura unei limbi de circulaţie internaţională şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau ştiinţe socio-umane, între care: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.

Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinţilor/reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă.

În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar, se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezenţa în unitatea de învăţământ pe durata derulării cursurilor”, prevede un alt amendament adoptat de comisie.

Potrivit unui alt amendament, disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, şi avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei. În conformitate cu metodologia, Ministerul Educaţiei încheie protocoale de colaborare cu cultele religioase recunoscute oficial de stat, informează Agerpres.

Deputaţii au mai decis că în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, precum şi în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online de unităţile de învăţământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menţinute în OUG 137/2000, cu excepţia măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările şi propaganda de natură politică şi ideologică, precum şi prozelitismul religios.

Conform OUG 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Proiectul legii educației mai trebuie să treacă de plenul celor două camere ale Parlamentului înainte de a intra în vigoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
De ce unele suprafețe atrag praful și cum poți reduce depunerile din casă