Prima pagină » Actualitate » Anunț ilar postat de proprietarul unei terase din Bacău: „Nu avem: pizza, mititei, hamsie și nici…”

Anunț ilar postat de proprietarul unei terase din Bacău: „Nu avem: pizza, mititei, hamsie și nici…”

Elena Popescu
Anunț ilar postat de proprietarul unei terase din Bacău:

Sezonul estival a început, iar concediile sunt în toi. Însă, și cei care nu pleacă la munte, la mare sau în străinătate își doresc să se relaxeze seara, după o zi de muncă, atunci când căldura se domolește.

Și cum te poți relaxa mai bine decât la o terasă, în orașul în care locuiești, în fața unei beri sau a unei limonade reci?

De multe ori, pe lângă băutură, clienții teraselor își doresc și ceva de mâncare, iar felurile îndrăgite de români, mai ales în perioada verii, sunt micii, hamsiile, ciorba de burtă și uneori și o salată sau o pizza.

Însă, nu toate terasele își doresc să gatească aceste feluri de mâncare, mai ales că preparea lor emană un miros puternic, iar atunci când este cald tot ce îți dorești este să te răcorești nu să miroși fum și pește.

Un patron de terasă din Bacău a ales o metodă inedită de a le spune clienților că în localul respectiv nu se servesc mici, hamsii sau ciorbă de burtă. Exasperat, cel mai probabil, de cererile clienților, a ales să pună la intrarea pe terasă o tablă pe care a scris: ”Nu avem: pizza, mititei, hamsie și nici ciorbă de burtă. Și nouă ne plac, dar nu avem”.

Metoda inedită a fost remarcată imediat de cei care au trecut prin zonă, ba chiar a fost imortalizată și pusă pe rețelele de socializare unde a strârnit amuzamentul internauților.

Citește și: Ce mănânci, de fapt, atunci când comanzi o porție de hamsii pe plajă, în stațiunile românești

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce europenii nu au încredere în alimentele dezvoltate cu tehnologii inovatoare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră