Prima pagină » Actualitate » Fiul preşedintelui columbian, ARESTAT într-o anchetă în care e cercetat pentru spălare de bani

Fiul preşedintelui columbian, ARESTAT într-o anchetă în care e cercetat pentru spălare de bani

Fiul preşedintelui columbian, ARESTAT într-o anchetă în care e cercetat pentru spălare de bani
Gândul/ Caracter ilustrativ

Nicolas Petro, fiul preşedintelui columbian Gustavo Petro, a fost arestat în cadrul unei anchete privind spălare de bani şi îmbogăţire ilicită, a anunţat sâmbătă procuratura de la Bogota, citată de Reuters.

A fost arestată de asemenea fosta soţie a fiului preşedintelui, Daysuris del Carmen Vasquez. Ea a declarat presei columbiene mai devreme, în acest an, că două persoane acuzate de implicare în trafic de droguri i-au dat bani fostului ei soţ pentru campania electorală a tatălui acestuia.

Fiul preşedintelui, politician în provincia nordică Atlantico, a salutat ancheta în momentul lansării acesteia, în martie, dar a apreciat drept nefondate acuzaţiile că a primit bani de la traficanţi pentru includerea acestora în eforturile de pace ale tatălui său, scrie Agerpres.

Preşedintele Gustavo Petro a transmis într-un mesaj pe platforma X, fostă Twitter, că este dureros că unul din copiii săi a fost arestat, dar că procuratura are „toate garanţiile” pentru a da curs legii, notează Agerpres..

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?