Prima pagină » Actualitate » SUPERLUNA, fenomenul astronomic care va avea loc de două ori în august. Cum se va observa din România

SUPERLUNA, fenomenul astronomic care va avea loc de două ori în august. Cum se va observa din România

SUPERLUNA, fenomenul astronomic care va avea loc de două ori în august. Cum se va observa din România

Persoanele pasionate de fenomenul de Lună plină vor avea parte de două „superluni” în august. Luna se va afla în cel mai apropiat punct faţă de Pământ marţi şi din nou în noaptea de 30-31 august, pe parcursul orbitei sale eliptice în jurul planetei noastre.

Ambele Luni pline vor putea fi observate la aproape aceeaşi dimensiune, potrivit grupului de astronomi amatori din Germania Vereinigung der Sternfreunde. Spectacolul dublu este posibil deoarece ciclul dintre două Luni pline este de 29,5 zile, iar august are 31 de zile. La 1 august, momentul în care Luna se va afla cel mai aproape de Pământ va fi la ora 18:32 GMT. La sfârşitul lui august, Luna va fi plină la câteva ore după răsăritul său.

Două Luni pline într-o lună calendaristică reprezintă un fenomen rar, a doua fiind denumită în multe ţări „Lună albastră” – următoarea va fi abia la 31 mai 2026. În cazul celor două Luni pline din august, distanţa dintre Pământ şi satelitul său natural va fi de aproximativ 357.000 de kilometri. Distanţa medie a Lunii pe orbita sa este de aproximativ 380.000 de kilometri faţă de Pământ, conform Agerpres.

Superluna din 2022

Anul trecut, Superluna sau Luna Buck, cum a fost a fost numită de triburile Algonquin, a avut loc în iulie, fiind cea mai mare Superlună din 2022, potrivit BGR.

Superluna va fi vizibilă pe cer atunci când va atinge punctul cel mai plin miercuri, 13 iulie. NASA spune că Luna va apărea plină timp de aproximativ trei zile. Această plenitudine va începe marţi dimineaţa devreme şi va dura până vineri dimineaţa devreme.

Dacă vreţi să aveţi şansa de a vedea cea mai mare Superlună din 2022, tot ce trebuie să faceţi este să ieşiţi afară miercuri după-amiază. Veţi putea vedea Luna cel mai bine când aceasta va răsări în în funcţie de locaţia în care vă aflaţi. Acest lucru se întâmplă de obicei cu aproximativ 90 de minute înainte ca Soarele să apună. Cu toate acestea, se va întâmpla puţin mai târziu, pe măsură ce nopţile trec.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi