Ministrul Culturii: ”8 imobile tradiționale din Situl Rural Biertan sunt în proces de conservare cu fonduri PNRR”

Ministrul Culturii: ”8 imobile tradiționale din Situl Rural Biertan sunt în proces de conservare cu fonduri PNRR”
Raluca Turcan, ministrul Culturii

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunțat că 8 imobile tradiționale – locuite – din Situl Rural Biertan vor intra înntr-un proces de conservare cu fonduri obținute din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ruta satelor cu arhitectură tradiţională beneficiază de o finanţare în valoare de 9,78 milioane euro prin PNRR. Această linie de finanţare – destinată unor localităţi din mediul rural românesc – are în vedere faptul că în ultimii ani a avut de suferit imaginea care, în mod tradiţional, conferă valoare culturală localităţilor, garantează calitatea vieţii în comunitate şi prezintă atractivitate pentru vizitator.

Raluca Turcan – care este și liderul organizației județene Sibiu a Partidului Național Liberal (PNL) – a precizat că realizarea unor rute turistico-culturale este un proiect în care comuna Biertan are un loc aparte, fiind ”Una dintre cele mai frumoase și bine conservate așezări săsești din Transilvania”.

Una dintre cele mai frumoase și bine conservate așezări săsești din Transilvania, comuna Biertan este sub incidența proiectului PNRR, care își propune realizarea unei rute turistico-culturale reprezentative pentru zona săsească din Transilvania.

8 imobile tradiționale, care fac parte din Situl Rural Biertan, locuite, sunt în proces de conservare și vor pune în valoare întregul ansamblu istoric”, a anunțat Raluca Turcan.

”Localitatea și-a păstrat farmecul, cu case vechi construite în stil baroc transilvănean”

Ministrul Culturii a mai precizat că acest ansamblu cultural, cu ”frumoasa cetate fortificată” au determinat includerea comunei Biertan pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

”Localitatea și-a păstrat farmecul, cu case vechi construite în stil baroc transilvănean, cu ziduri groase, fundaţii din piatră, fațade în culori pastel și decoraţii cu motive viticole. Ansamblul arhitectural cu frumoasa cetate fortificată au determinat includerea comunei pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Prețuiesc eforturile primarului Mircea Dragomir de a reda strălucirea comunei Biertan, centrul spiritual al saşilor din Transilvania în sec. XVI, și susțin toate demersurile necesare conservării valorilor identității poporului român”, a mai notat Raluca Turcan, ministrul Culturii.


Citește și:

Reuniunea de la Jeddah | Bogdan Aurescu: ”Am exprimat SPRIJINUL FERM al României pentru Formula de pace a președintelui Zelenski”

Culisele ”revoltei” MILIONARILOR USR! Barna, Năsui și Drulă, ”deranjați” de măsurile de austeritate luate de Guvernul Ciolacu

Jaful secolului | Doi ruși, deposedați de bijuterii și ceasuri în valoare de 8,5 milioane € pe aeroportul din Barcelona

Reuniunea de la Jeddah | Consilierul lui Zelenski: ”Premisele pentru o nouă ARHITECTURĂ politică mondială” / Rusia nu a fost invitată

VIDEO | Marcel Ciolacu, după ce a vizitat un magazin: OUG privind limitarea adaosurilor comerciale la produsele de bază începe să-și producă efectele

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×