Prima pagină » Actualitate » Avocatul Pavel Abraham analizează cazul șoferului drogat din 2 Mai: „Am putea avea o surpriză”

Avocatul Pavel Abraham analizează cazul șoferului drogat din 2 Mai: „Am putea avea o surpriză”

Avocatul Pavel Abraham analizează cazul șoferului drogat din 2 Mai: „Am putea avea o surpriză”
Sursă foto: Viața Dobrogei

Avocatul Pavel Abraham, fost șef al Poliției Române, a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre pedeapsa pe care riscă să o ispășească șoferul de 19 ani, drogat, care a izbit în plin opt oameni, la 2 Mai, dintre care doi au murit.

„O să vă dezamăgesc. Este adevărat că a apărut o nouă reglementare care prevede că în situația în care, sub influența alcoolului su sub influența substanțelor psihoactive, o persoană ucide două sau mai multe persoane, nu poate fi condamnată cu suspendare, decât cu executare. Dar, atenție, ea va intra în vigoare numai de la 1 ianuarie 2024. Ca urmare, i se va aplica legea cea mai favorabilă, cea existentă acum și am putea avea ‘surpriza’, deși este puțin probabil în viziunea mea, dată fiind situația, să fie condamnat chiar cu suspendare”, a declarat avocatul Pavel Abraham.

Pavel Abraham: „Nu ar fi putut conduce în acest moment”

Am sesizat că el a mai fost testat. Este foarte grav, fiindcă nu-mi dau seama simplul fapt că a condus anterior sub influența substanțelor psihoactive, fapta este infracțiune. Ca urmare, permisul trebuia preluat și el, am înțeles că are de scurtă durată permisul, nu ar fi putut conduce în acest moment. Înseamnă că apare o suspiciune rezonabilă că s-a întâmplat ceva la nivelul relațiilor sociale din România specifice, având în vedere poziția socială a unora sau a altora”, a mai spus avocatul Pavel Abraham.

Avocatul a mai subliniat că, în ultima perioadă, pentru a spori efectul consumului de astfel de substanțe, este folosit policonsumul.

„Ați arătat că erau trei substanțe, culmea, toate fac parte din clasificare după Legea 143 din droguri de mare risc și în contextul acesta ele în amestec potențează consumul. Lipsa de educație în ceea ce privește prevenirea, nimeni nu spune că ar trebi, în primul rând, să prevenim asemenea situații. Asta înseamnă educație organizată în sistemul școlar”, a mai precizat avocatul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli