Prima pagină » Actualitate » Litoralul pentru toți 2023. Cea mai IEFTINĂ ofertă pentru un sejur în septembrie

Litoralul pentru toți 2023. Cea mai IEFTINĂ ofertă pentru un sejur în septembrie

Litoralul pentru toți 2023. Cea mai IEFTINĂ ofertă pentru un sejur în septembrie

Ediția de toamnă a programului Litoralul pentru toți 2023 începe vineri, 1 septembrie. Românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte.

Conform Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut

Litoralul pentru toți 2023. Preţuri în luna septembrie

Programul “Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. FPTR estima că peste 40.000 de turiști ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în septembrie, relatează Mediafax.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirma Dragoș Răducan, preşedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Cât costă o noapte de cazare în staţiunile de la Marea Neagră

Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se cumpără un sejur de minim 5 nopți.

Plajele sunt, la final de sezon, pline de turiști de toate vârstele, dornici să prindă ultimele raze de soare ale verii. Asta și pentru că apa mării este în continuare caldă, aproximativ 26 de grade Celsius, iar vremea este ideală pentru plajă. În plus, valurile nu mai sunt atât de mari și nu mai reprezintă un pericol pentru cei care vor să înoate.

Prognoza meteo arată că temperaturile se vor menține la fel de plăcute și în prima parte a lunii septembrie, atunci când prețurile vor mai scădea ușor. De exemplu, un hotel de 4 stele va costa, pe noapte, de la 1 septembrie, de la 250 de lei în sus, iar unul de 3 stele de la 150 de lei. Spre deosebire de cei care au luat cazare pe final de august, la malul marii, și au plătit cu 100 de lei mai mult.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii