O profesoară din Constanța a avut de ales între bani, timp și elevii săi. Ce a decis până la urmă

O profesoară din Constanța a avut de ales între bani, timp și elevii săi. În ciuda vremurilor în care trăim, unde banii ocupă un loc important în viața multor oameni, un dascăl și-a ales elevii în detrimentul câștigului său financiar și al timpului liber. 

Mai exact, profesoara de matematică, care face naveta de ani buni la un liceu dintr-o localitate din județ, a avut o șansă nesperată de a ocupta un post chiar în orașul Constanța, acolo unde locuiește. Ba chiar mai mult decât atât, la noul job ar fi primit un salariu mai mare.

Însă, dascălul a ales cu inima. Deși ar fi vrut să scape de dificultățile create de navetă, Ioana-Steluţa Manea, a justificat printr-o postare pe  Facebook, alegerea pe care a făcut-o.

NEWS ALERT Datoria publică a României a spart pragul critic de 60% din PIB, linie roșie care obligă guvernul, prin lege, să ia măsuri urgente. Guvernul Bolojan a adăugat 81 de miliarde de lei la povară și a trecut peste limita asumată de România în fața UE

22:50

FLASH NEWS Lucrul pe care Nicușor Dan trebuie să-l facă la întâlnirea cu Trump ca să evite eșecul. Geoană: „Atunci ne putem juca din nou cărțile”

22:42

Redăm postarea integrală a profesoarei Ioana-Steluţa Manea :

”Am fost la o răscruce de drumuri. Trebuia s-aleg între a rămâne-n continuare profesor la Techirghiol sau a profesa în oraș, aproape de casă, adică aș fi câștigat timp, lucru după care tânjesc de ani buni. O oportunitate venită total pe neașteptate, chiar înainte de 1 septembrie.

Toată vara m-am gândit cu groază că voi începe iar naveta, o navetă epuizantă, o navetă care mă-mpiedică să fac multe alte lucruri utile, trei ore și ceva dus-întors, uneori chiar patru ore, iar în iulie, primarul nostru a desființat două stații de autobuz 5-40, exact cele aproape de mine, adică și mai mult timp pe drum.

Firește, când am auzit propunerea mi-a venit să sar în sus de bucurie. ”Scap de navetă!” – a fost primul gând.

Dar apoi mi-a apărut în minte clasa mea. Sunt dirigintă la a XII-a, iar pe câțiva dintre ei, vreo șapte-opt elevi, îi am dintr-a cincea, dintre care două fete ar fi putut dintr-a noua să fie la licee foarte bune din Constanța, dar au rămas la noi. O clasă de suflet, de care m-am atașat. Cum să-i las chiar în ultimul an?

Anul trecut, câțiva dintre ei mi-au scris scrisori, scrisori de mână, o elevă, care-a venit din Grecia pe când era-n gimnaziu, chiar a legat-o foarte frumos cu o fundă faină, părea o scrisoare de-acum 70 de ani, nu știu cum le-a venit ideea aceasta, scrisori în care-mi povesteau fragmente din viața lor, dar mai ales despre frământările lor. Copii care-au simțit că mult mai bine se exprimă-n scris, decât verbal. Una dintre elevele foarte bune, căreia îi dăruisem o agendă faină la finele clasei a X-a, sfătuind-o s-o facă jurnal, m-a rugat, după câtva timp, să-l citesc. M-am opus inițial, gândind că acel caiet e ca un templu al ei și n-ar fi normal ca eu să pătrund în interiorul lui. Dar a insistat, și-am descoperit astfel un suflet extrem de sensibil și pur, un talent într-ale scrierii, iar jurnalul îl vedea ca pe-o ființa vie, ca pe-un bun prieten căruia-i poate face mărturisiri.

Iubesc matematica, dar cel mai și cel mai mult iubesc materia dintr-a XII-a, iubesc integralele, legile de compoziție și polinoamele. Aș fi-n stare să predau și 10 ore pe zi numai materie la a XII-a. Cu tot sufletul. Dar fără navetă, fără presiuni, fără stres. Și, firește, să am auditoriu. Poate fi și-un singur elev, dar atât timp cât e interesat, merită.

Ei bine, a început zbuciumul lăuntric de zile-ntregi, nopți nedormite în care mă rugam să iau decizia bună, nopți în care analizam cele două variante. Era o luptă cruntă între rațiune și inimă. Rațiunea-mi spunea clar să aleg serviciul aproape de casă, aș fi luat microbuzul din apropierea blocului, nu să merg mult până-n stația lui 5-40 precum spre Techirghiol, aș fi mers 10 minute cu el, sau chiar mai puțin, și ajungeam la muncă fără niciun stres imens că aș întârzia. Plus c-aș fi avut un salariu mai mare.

Prietenii mei, care știu ce chin e pentru mine naveta, mi-au spus că nici n-ar trebui să stau pe gânduri, că nu pot rata o asemenea șansă. Mama-și dorește foarte mult să nu mai fac naveta, dar și ea, fost profesor foarte dedicat, simțind asemenea mie, m-a-ntrebat ce fac cu clasa mea, îi las chiar într-a 12-a?

Am încercat să găsim o formulă prin care să-mi păstrez clasa, de fapt să iau jumătate de normă în Techirghiol, deci să păstrez două clase, și-n rest în cealaltă școală. Dar, din păcate, nu s-a putut.

Inima mă conducea în ambele direcții. Spre clasa mea de-a XII-a și, firește, mă gândeam și la celelalte clase de care m-am atașat, fie de-a opta, fie de-a zecea, spre elevii cu care am o relație specială, precum ar fi Delia-n care mă regăsesc, căreia-i dădeam cărți să citească, ea iubind literatura, venea cu mine și la clasa a noua și-nțelegea perfect materia, ba chiar ieșea la tablă, dar și spre colegele de care m-am apropiat, ca să nu mai spun de curtea verde din fața liceului pe care o iubesc.

Însă, tot inima, nu doar rațiunea, îmi șoptea că trebuie s-aleg și-o schimbare-n viața mea.

Și totuși, vizualizându-mă-n celălalt loc, am simțit inima grea cu gândul la cei dintr-a XII-a. M-ar fi mustrat conștiința.

Nu știu dacă știți ce bucurie imensă e să predai integrale unor elevi cărora, în urmă cu ani, pe când erau într-a cincea și erau mici-mici și adorabili, tot tu le-ai predat puteri”.