Prima pagină » Economic » Consiliul Concurenței a mers în inspecții inopinate la mai multe companii din cadrul Enel. Care sunt suspiciunile autorităților și reacția grupului

Consiliul Concurenței a mers în inspecții inopinate la mai multe companii din cadrul Enel. Care sunt suspiciunile autorităților și reacția grupului

Madalina Prundea
Consiliul Concurenței a mers în inspecții inopinate la mai multe companii din cadrul Enel. Care sunt suspiciunile autorităților și reacția grupului

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului, respectiv E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție Banat SA, E-Distribuție Dobrogea SA, precum și la societățile de furnizare a energiei electrice membre ale grupului Enel – Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, a transmis instituția, miercuri, printr-un comunicat de presă.

Grupul Enel – care deserveşte în România 3 milioane de clienţi prin reţeaua sa de furnizare şi distribuţie, iar în urmă cu câteva luni a anunţat ieșirea de pe piața locală– a fost verificat de inspectorii Consiliului Concurenței, după cum au anunțat, miercuri, reprezentanții instituției.

Potrivit ConsiliuIui Concurenței, inspecțiile s-au derulat în cadrul a trei investigații privind posibile abuzuri de poziție dominantă al operatorilor de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului Enel, în zonele în care aceștia dețin licență. Practic, autoritatea de concurență are indicii că E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție Banat SA și E-Distribuție Dobrogea SA, printr-o serie de acțiuni, limitează concurența pe piață, prin favorizarea propriilor furnizori de energie electrică, Enel Energie SA și Enel Energie Muntenia SA, în detrimentul celorlalți furnizori cu amănuntul și al consumatorilor.

„Monitorizăm în mod constant activitatea companiilor aflate în poziție dominantă, acestea având o responsabilitate specială cu privire la comportamentul adoptat în relația cu partenerii, tocmai pentru că se bucură de o poziție deosebită pe piață. Suntem interesați de comportamentul companiilor din sectorul energetic, mai ales în contextul în care, în ultimii ani, statul român a adoptat măsuri de deschidere către concurență a piețelor din acest sector. Vom interveni și vom sancționa orice încercare de denaturare a procesului de liberalizare, în interesul firmei dominante sau a unor companii din cadrul grupului, deoarece afectează interesele consumatorilor”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Conform instituției, inspecțiile s-au desfășurat la sediile și unele puncte de lucru ale companiilor din București, Constanța și Timișoara, iar documentele se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Un exit de 1,260 miliarde de euro

Într-un răspuns la solicitarea Gândul, reprezentanții Enel România au transmis punctul de vedere oficial al grupului ca urmare a demersului autorității de concurență.

„Consiliul Concurenţei a derulat o inspecţie inopinată la unele societăți din grupul Enel în România. Societățile Enel acordă o atenție deosebită respectării legislației în domeniul concurenței, își desfășoară activitatea cu transparență, nediscrimininare și respect pentru clienți, iar în cadrul inspecției au cooperat pe deplin cu autoritatea competentă, punând la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate”, au comunicat reprezentanții Enel România.

Compania şi-a anunţat oficial ieșirea din România, „exit”, în limbaj de specialitate, în noiembrie, începând din acest an. Acest gen de situație nu presupune ieșirea din piața de energie a companiei Enel România, ci poate presupune doar schimbarea proprietarului activelor/schimbarea acționariatului.

Italienii de la Enel S.p.A au ajuns la un acord pentru vânzarea activele către grecii de la PPC (Public Power Corporation)”. Tranzacția între Grupul Enel și PCC S.A. se va finaliza în trimestrul al treilea din 2023, după ce, în 8 martie, Enel S.p.A. a semnat cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de către Grupul Enel în România. „Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,260 miliarde de euro, ceea ce evaluează societăţile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni). În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacţii precum şi printr-un mecanism pentru potenţiale plăţi ulterioare, în funcţie de valoarea viitoare a activităţii de retail”, a anunţat compania italiană.

Sursa foto: Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial