Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Gen. (R.) Eugen Bădălan: „Peste 2 milioane de refugiați ucraineni au ajuns în România, dar au rămas PUȚINI”

Gen. (R.) Eugen Bădălan: „Peste 2 milioane de refugiați ucraineni au ajuns în România, dar au rămas PUȚINI”

Ioana Tudorascu

Gen. (R.) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În momentul în care a început războiul din Ucraina, mulți refugiați au venit în România, însă foarte puțini au rămas, iar acest lucru nu este surprinzător, spune generalul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Doar 1,85% dintre refugiații ucraineni și-au luat serviciu în România. Mulți au suficienți bani ca să se lipsească de slujbe. Din cei circa 135.000 de refugiați ucraineni care au rămas în țara noastră, circa 2.500 și-au găsit slujbe.

„Nu prea avem ce să comentăm. Două treimi din teritoriul Ucrainei reprezintă teritoriu neocupat. Asta înseamnă o suprafață de două ori cât suprafața României. Dacă ar fi trebuit să ne gândim așa, au fugit de frica războiului, dar aveau unde să stea. Au preferat să plece din Ucraina. Peste 2 milioane de ucraineni au trecut prin România, dar au rămas puțini. Cei care au rămas sunt de două categorii: refugiați adevărați, care chiar au fugit de frica războiului, dar există și o altă parte, care în momentul în care au trecut granița în România, nu erau din categoria neîncorporabililor, aveau foarte mulți bani asupra lor, aveam mașini de mașini”, a declarat gen. (R.) Eugen Bădălan.

Conform acestuia, în legătură cu acest subiect ar mai trebui precizat ceva.

„Statul român a deschis școli în care se predă în limba ucraineană, iar ucrainieni au interzis învățământul în limba română. Asta nu este o atitudine echilibrată”, a spus generalul.

Peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni au primit o formă de sprijin sau suport direct, fiind alocaţi peste 600 de milioane de euro atât din bugetul public, cât şi de la partenerii internaţionali.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine se ROAGĂ să nu se termine criza politică? Răspunsul neașteptat al unui ministru
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Și-a plătit singură înscrierea la Premiile Emmy, iar acum este nominalizată. Povestea actriței care nu a renunțat la visul ei. „Aveam această oportunitate și am vrut să profit de ea”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Geamul unei aeronave Ryanair s-a SPART în timpul zborului și un pasager a fost parțial ASPIRAT în exterior
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia greacă