Primarul din Mioveni, ARESTAT preventiv. Apar noi detalii din anchetă

Primarul din Mioveni, ARESTAT preventiv. Apar noi detalii din anchetă
Publicat: 05/10/2023, 23:12
Actualizat: 06/10/2023, 01:17

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost arestat preventiv, joi seara, pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Argeș.

Potrivit DNA, Georgescu Ion este bănuit că, în toamna anului 2022, ar fi acceptat de la o persoană (martor) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranșă de 10.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic.

Restul banilor urmau să fie remiși primarului, conform înțelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală.

Jurnaliștii de la G4Media au publicat și unele stenograme prin care arată cum acesta a negociat cu directorul general al Poliției Locale Pitești angajarea fiicei acestuia la spitalul orășenesc.

”NICOLAE VALERICĂ: Pot să mă uit, sau… ? Da, sunt toți banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii.
NICOLAE VALERICĂ: Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început.
GEORGESCU ION: Viața merge înainte și om vedea.”, se arată în referatul de arestare al procurorilor DNA.

”În momentul în care au apărut ofițerii de poliție, punga cu cei 10.000 euro se afla în posesia numitului Nicolae Valerică. Dacă știam că denunțul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică le-aș fi spus ofițerilor de poliție că a venit să mă mituiască. ” (s.n.), spune primarul într-o altă înregistrare realizată de procurori, care îl acuză pe primar de atitudine nesinceră.

”Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Georgescu Ion a susținut că cei 10.000 de euro restituiți în data de 04.10.2023 lui Nicolae Valerică reprezintă restituirea unui împrumut acordat anterior de cel din urmă, însă acest aspect este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care, cu ocazia audierilor Nicolae Valerică a susținut că cei 10.000 de euro reprezintă o parte din suma de 30.000 de euro pe care Georgescu Ion o acceptase pentru a interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere din cadrul Spitalului orășenesc Mioveni pentru a o încadra pe Nicolae Sînziana-Alina – fiica lui Nicolae Valerică, în funcția de medic chirurgie generală la această unitate medicală, aspect care se coroborează cu procesele verbale de redate a discuțiilor în mediu ambiental, în care cei doi vorbesc despre suma de 10.000 euro dată în scopul indicat de Nicolae Valerică și nu în scopul indicat de Georgescu Ion, respectiv cu titlu de împrumut”, se mai arată în referatul procurorilor.

PSD Mioveni îl susține pe primarul reținut de DNA: „Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită”

Primarul din Mioveni a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) sub acuzația de trafic de influență. Ion Georgescu este acuzat de procurori că a cerut 30.000 de euro mită pentru o angajare.

După ce organizația PSD Argeș a anunțat că edilul a fost exclus din partid ca urmare a reținerii acestuia, filiala din Mioveni a PSD a anunțat, surprinzător, că îl susține pe Ioan Georgescu.

Anunțul a fost făcut – joi, 5 octombrie 2023, în jurul orei 11:30 – pe pagina de Facebook a filialei, iar reprezentanții PSD Mioveni au transmis că edilul are ”susținerea totală” a organizației, fiind considerat ”nevinovat”.

Organizația PSD MIOVENI s-a întrunit astăzi la ora 10.00 pentru a-și exprima susținerea totală față de Domnul Primar Ion GeorgescuTotodată, credem în nevinovăția dumnealui și avem încredere că va trece peste aceste momente dificile și suntem convinși că își va relua activitatea la Primăria orașului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×