Prima pagină » Actualitate » Pacient internat la Spitalului Județean din Brăila, găsit MORT lângă gardul unității medicale

Pacient internat la Spitalului Județean din Brăila, găsit MORT lângă gardul unității medicale

Marian Popescu
Pacient internat la Spitalului Județean din Brăila, găsit MORT lângă gardul unității medicale

Polițiștii din Brăila au declanşat o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din oraș după ce un pacient de 53 de ani, internat în Secţia de cardiologie, a fost găsit mort, în urmă cu o săptămână, lângă gardul unităţii medicale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, oamenii legii au fost sesizaţi pe 16 octombrie, printr-un apel la 112, de către un medic de la Spitalul judeţean cu privire la faptul că un bărbat care era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească.

„Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Dragoş Voicu, a declarat că pacientul se internase în urmă cu două săptămâni, cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă, prezentând sechele de accident vascular cerebral, „motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”.

„Era un pacient internat la Cardiologie cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă. A fost urmărit pe parcursul a vreo două săptămâni. Din declaraţiile medicilor – trei medici l-au urmărit pe parcursul internării – reiese că nu prea ţinea cont de ce îi spuneau doctorii, continua să fumeze, nu ţinea regim, nu stătea în salon, asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră. Avea şi nişte sechele de accident vascular cerebral şi era cam confuz, se credea în Italia, probabil de asta nici nu se înţelegeau cu el. Pe acest fond era pus sub urmărire din oră în oră, nu vezi pacienţii din oră în oră decât la Reanimare.

În noaptea de duminică spre luni (15/16 octombrie), în jurul orei 04:50, asistenta care era de serviciu a observat dispariţia lui şi a anunţat medicul de gardă, care a sunat la Poliţie. S-a dat alarma conform protocoalelor şi a fost găsit în afara incintei spitalului, la 10-15 metri de poarta din spatele spitalului, lângă un pom, în pijama, desculţ, mort. Poliţia l-a găsit, pentru că aşa este protocolul. Cazul este anchetat de Colegiul Medicilor, administraţia Spitalului şi Poliţie, care trebuie să stabilească dacă este vorba despre o moarte violentă, dacă nu a fost atacat după ce a ieşit pe poarta spitalului”, a declarat medicul Voicu.

Potrivit acestuia, „veriga slabă” în acest caz ar fi reprezentată de firma de pază a spitalului, având în vedere că „la poarta din spatele unităţii spitaliceşti ar fi trebuit să existe un paznic, care să observe apariţia pacientului, mai ales că era noapte, era desculţ şi în pijamale”.

„Mie mi se pare anormal, nefiresc cum să iasă un pacient din spital, când avem pază, eu acolo văd greşeala, veriga slabă. Noi nu puteam lega pacienţii, nici nu îi putem ţine ca la închisoare, dar, repet, spitalul are firmă de pază”, a completat dr. Dragoş Voicu, potrivit Adevărul.

FOTO – cjbraila.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Mira de la Insula iubirii avea relație cu o femeie, în timp ce era cu Ian: 'Am locuit toți trei' | Imagini explozive și dezvăluiri zguduitoare
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„Moartea politică a lui Trump, mult EXAGERATĂ”. AUR ia apărarea lui Trump după victoria democraților
Click
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Cancan.ro
De ce a părăsit-o Gabriela pe Mira? Motivul e grav: ce ar fi vrut să-i sustragă concurenta de la Insula iubirii
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Celule sanguine de dinozaur au fost detectate într-o fosilă veche de 115 milioane de ani
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!