Prima pagină » Actualitate » Tânără absolventă de facultate, IRONIZATĂ pe rețelele de socializare după ce s-a plâns că nu mai are timp liber din cauza noului său job de 8 ore

Tânără absolventă de facultate, IRONIZATĂ pe rețelele de socializare după ce s-a plâns că nu mai are timp liber din cauza noului său job de 8 ore

Marian Popescu
Tânără absolventă de facultate, IRONIZATĂ pe rețelele de socializare după ce s-a plâns că nu mai are timp liber din cauza noului său job de 8 ore

O tânără absolventă de facultate a început să se plângă pe o rețea de socializare, după ce și-a început un nou job, cu un program de opt ore. Ea a sperat că îi va sensibiliza pe urmăritorii săi și îi vor fi alături, dar a ajuns să fie ironizată după publicarea unui clip video în care spunea că nu are timp nici măcar să își gătească cina.

După ce s-a chinuit timp de cinci luni să trimită „sute” de cereri în fiecare zi, tânăra și-a găsit într-un final un loc de muncă, însă se plânge de faptul că este foarte departe, pentru că nu își permite să plătească o chirie mai aproape de noul job.

„Nu am nimic de a face cu munca mea, dar programul 09:00-17:00 este o adevărată nebunie”, a menționat Brielle, care locuiește în New Jersey, într-un clip video publicat pe TikTok.

Secțiunea de comentarii a fost imediat asaltată de internauții care i-au recomandat să solicite o săptămână de lucru de patru zile, mai ales că lucrează în marketing.

„Plec de aici și iau trenul în jurul orei 07:30 și nu ajung acasă mai devreme de ora 18:15. Nu am timp să fac nimic”, spune ea.

Mai mult, într-un clip video anterior, tânăra le-a spus urmăritorilor săi că uneori ajunge acasă și la 19:30 și că nu mai are timp de nimic.

„Vreau să fac un duș, să-mi pregătesc cina și să mă culc. Uneori nici nu am timp sau energie pentru a-mi face cina. Nu am energie să mă antrenez. Sunt atât de supărată. Oh, Doamne!”, a mai povestit tânăra.

Și chiar dacă a abordat o notă „emoțională” și „dramatică”, Brielle nu a fost asaltată doar cu comentarii pozitive, ci și cu mesaje negative.

Una dintre persoanele care i-au comentat la videoclipul de pe TikTok a spus că așa este „lumea reală” și „adultă”, în timp ce alții au fost de partea sa: „Avem nevoie de venituri duble, așa ceva nu este posibil”, informează Daily Mail.

Sursa foto: Capturi Video – TikTok – @brielleybelly123

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi