Prima pagină » Actualitate » MODIFICARE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligați să tragă pe dreapta și atunci când trec aceste vehicule

MODIFICARE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligați să tragă pe dreapta și atunci când trec aceste vehicule

MODIFICARE în Codul Rutier. Șoferii vor fi obligați să tragă pe dreapta și atunci când trec aceste vehicule

Șoferii din România vor fi obligați să tragă pe dreapta nu doar la trecerea mașinilor cu girofar ale Poliției și pompierilor, ci și la ambulanțele cu semnale de avertizare pornite.

Această prevedere este inclusă într-un proiect de modificare a Codului Rutier. Dacă propunerea va fi adoptată, șoferii vor trebui să oprească imediat, cât mai aproape de marginea drumului, și atunci când întâlnesc în trafic o ambulanță cu sistemele de avertizare luminoasă și sonoră pornite, potrivit profit.ro.

Actualul Cod Rutier prevede că șoferii sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, doar la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore.

Ce spun inițiatorii proiectului

În prezent, sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase cu lumină roșie doar autovehiculele aparținând poliției și pompierilor.

Inițiatorii proiectului spun, în expunerea de motive, că în situații urgente în care este necesară intervenția ambulanței, fiecare minut contează și poate face diferența între viață și moarte.

Astfel, la prevederea actuală, potrivit căreia șoferii sunt obligați să tragă pe dreapta la trecerea cu girofarurile aprinse a mașinilor de poliție sau de pompieri, se adaugă în lege și formularea „precum și la trecerea autovehiculelor aparținând serviciului de ambulanță care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră și sonore”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și, ulterior, promulgat de președinte.

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre donarea unui alt Patriot către Kiev: România va sprijini Ucraina, dar nu s-a pus în discuție un alt sistem
Digi24
VIDEO Cum decurge un exercițiu de pregătire pentru atacurile urșilor în Japonia
Cancan.ro
Felix Baumgartner, înmormântat în mare secret! Misterul păstrat de Mihaela Rădulescu
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de mărimea unei mingi de golf
Mediafax
Vești bune pentru Republica Moldova! UE a decis eliminarea tarifelor de roaming
Click
Ce spune o americancă despre mâncarea din țara noastră: „Nu veni în România”
Wowbiz
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Antena 3
Preşedintele Nicuşor Dan, prima vizită externă alături de Mirabela Grădinaru şi cei doi copii: Sunt emoţii. Multe emoţii
Cancan.ro
Ce au descoperit anchetatorii pe camera video a lui Felix Baumgartner. Imaginile par să complice și mai mult ancheta
Ce se întâmplă doctore
E una dintre cele mai frumoase actrițe din lume și face furori cu aparițiile sale! Ce evită pentru o siluetă de invidiat la 53 de ani
observatornews.ro
15 judeţe şi Capitala intră de la 10.00 sub cod roşu de caniculă. Vor fi 43 de grade Celsius la umbră
StirileKanalD
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
KanalD
Ce a surprins camera video montată de Felix Baumgartner pe parapantă. Ancheta se complică în cazul morții parașutistului austriac
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Să fie aceasta noua Dacia C-Neo? Poză „SCĂPATĂ” pe internet
Descopera.ro
Cel mai mare deșert din lume nu este cel la care te gândești
Capital.ro
Elena Udrea NU a scăpat. Decizia care o poate îngropa definitiv. Îi vor lua tot!
Evz.ro
Trucuri pentru zilele toride. Cum să păstrezi bucătăria răcoroasă în timp ce gătești
A1
Ispita Cristina de la Insula Iubirii, dans la bară într-o parcare, chiar în toiul zilei! Trecătorii au făcut ochii mari
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
O zi petrecută pe o plajă de lângă Dunăre a fost și ultima în viață, pentru doi tineri părinți! Tatăl și-a salvat fiica de 9 luni de la înec, dar el și soția nu au mai avut nicio șansă
RadioImpuls
Mărturia cutremurătoare a medicului care a încercat să îl resusciteze pe Felix Baumgartner: „S-a prăbușit ca o rachetă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
O nouă planetă a fost descoperită în Sistemul Solar