Prima pagină » Actualitate » Concediile în Grecia, mai scumpe începând cu anul viitor

Concediile în Grecia, mai scumpe începând cu anul viitor

Elena Popescu
Concediile în Grecia, mai scumpe începând cu anul viitor

Autoritățile din Grecia au decis să introducă o nouă taxă pentru turiștii care vin în vacanță, pentru a acoperi costurile generate de dezastrele naturale care au afectat țara vara trecută.

Așadar, a fost introdusă ”taxă climatică”, pe care turiștii o vor plăti începând de anul viitor.

Din cauza dezastrelor naturale, Grecia a pierdut 500.000 de turiști. Peste 27,8 milioane de persoane au călătorit în Grecia din ianuarie până în septembrie 2023.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat, la cea de-a 87-a ediție a Târgului Internațional de la Salonic, că dorește să mărească finanțarea pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice de la 300 de milioane de euro la 600 de milioane de euro, scrie antena3.ro.

Comparativ cu taxa de cazare anterioară, turiştii vor suporta costuri suplimentare între unu şi şase euro pe zi, a relatat revista de industrie Travelbook. De asemenea, turiștii ar trebui să plătească încă 70 de euro pentru o cazare de șapte zile, la un hotel de cinci stele.

Însă, taxa pe climă este sezonieră, urmând să fie plătită din martie până în octombrie. Din noiembrie până în februarie, se plătește o taxă de noapte de până la patru euro pe zi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea