Prima pagină » Actualitate » Cât costă o zi la schi în Poiana Brașov. Suma nu e deloc mică!

Cât costă o zi la schi în Poiana Brașov. Suma nu e deloc mică!

Elena Popescu
Cât costă o zi la schi în Poiana Brașov. Suma nu e deloc mică!

Iarna a venit mai repede decât ne-am fi așteptat în acest sezon, așadar turiștii iubitori de sporturi de iarnă au luat cu asalt pârtiile de schi.

Însă, cât costă o de schi în România? Cât e nevoie să scoți din buzunar pentru a te simți bine în weekend sau în vacanță?

De exemplu, în Poiana Brașov: șase ore de parcare costă 15 lei, iar abonamentul de transport pe cablu, pentru o zi, 200 de lei.

”Echipamentul de schi complet este 90 de lei, snowboard-ul – 100 de lei, pentru copii – 70 de lei. Tot echipamentul, adică cască, schiuri, beţe şi clăpari”, explică Dan Aprodu, angajat al unui centru de închirieri, potrivit observatornews.ro.

Așadar, la un calcul simplu, fără cazare și masă, o zi de schi în Poiana Brașov costă 365 de lei, de persoană.

Câți lei costă 4 nopți de cazare, de Crăciun, în Sinaia și Azuga

Sărbătorile de iarnă se apropie, astfel că românii își face deja planuri pentru Crăciun și Revelion. Însă, în condițiile în care prețurile au tot crescut, cât costă un sejur de Crăciun la munte în acest an?

Pentru un hotel de patru stele cu totul inclus în Azuga, prețul pleacă de la 6.000 de lei pentru o cameră dublă pentru un sejur de 4 nopți, 23-27 decembrie. În schimb, la un hotel de patru stele din Sinaia, pentru aceeași perioadă, prețul de Crăciun este de 5.000 de lei pentru o dublă, dar ajunge și la 7.000 de lei pentru cazare într-un apartament.

La hotelurile de trei stele, cu pensiune inclusă, prețurile pleacă de la 2.700 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun și cină festivă pe 25 decembrie.

Însă, dacă nu dispuneți de sume foarte mari, puteți găsi și prețuri mai mici. În Sinaia, pentru perioada 23-27 decembrie 2023, o cameră dublă, doar cazare, la un hotel de trei stele este aproximativ 1.700 de lei, iar la o vilă în Bușteni, se poate găsi cazare în perioada Crăciunului, pentru 4 nopți, și la prețul de 885 de lei, în cartierul Zamora, scrie observatorulph.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
VIDEO | Gelu Duminică deschide un subiect sensibil: „A fi rom vine și cu statutul de subom”
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Adevarul
Calin Georgescu, avertizat înaintea unei întâniri cu susținătorii săi: „Probabil cineva i-a spus că acolo este multă lume”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Tragedie după tragedie într-un bloc din Constanța! Un bărbat de 35 de ani a căzut de la etaj, în același loc în care a murit și nepotul său
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania