Prima pagină » Actualitate » Ce PEDEAPSĂ vor primi profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă. Decizia Ministerului Educației

Ce PEDEAPSĂ vor primi profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă. Decizia Ministerului Educației

Ce PEDEAPSĂ vor primi profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă. Decizia Ministerului Educației

Ministerul Educației a decis înăsprirea pedepselor pentru cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasă, dar a crescut severitatea pedepselor și pentru alte abateri ale profesorilor.

Abaterile disciplinare, printre care se numără și desfacerea contractului de muncă, pot aduce, în unele cazuri, desfacerea contractului de muncă, arată Observator.

Profesorii au voie, conform legii, să facă meditații, dacă acestea sunt fiscalizate, însă nu cu elevii cărora le predau la clasă. Cadrele didactice care încalcă această prevedere pot fi suspendați de la catedră până la șapte ani sau li se poate desface contractul de muncă.

Până în prezent, sancțiunea maximă era de un an.

Ce alte abateri disciplinare vor fi sancționate mai dur

Pe lângă mărirea sancțiunilor pentru meditațiile cu elevii de la clasă, Ministerul Educației a decis înăsprirea pedepselor și pentru alte abateri disciplinare.

Printre acestea se numără faptele de violență fizică și verbală împotriva elevilor, fapte care pot pune în pericol sănătatea copiilor, manifestarea convingerilor politice sau religioase în școală, încălcarea statutului și a normelor dascălilor, dar și alte fapte care să aducă prejudiciu de imagine instituției de învățământ în care lucrează, mai arată sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”