Prima pagină » Actualitate » Aproape 2.000 de tineri români vor putea călători GRATUIT în Europa. Cum va fi posibil

Aproape 2.000 de tineri români vor putea călători GRATUIT în Europa. Cum va fi posibil

Marian Popescu
Aproape 2.000 de tineri români vor putea călători GRATUIT în Europa. Cum va fi posibil
FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Aproape 2.000 de tineri români vor putea călători gratuit în Europa, cu ajutorul permiselor „DiscoverEU”. Mai precis, 1.974 de tineri români, în vârstă de 18 ani, vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, pentru a afla lucruri noi despre istoria şi patrimoniul cultural al acesteia şi pentru a cunoaşte oameni de pe întreg cuprinsul continentului, ca parte a iniţiativei „DiscoverEU”, scrie Agerpres.

Astăzi au fost selectate persoanele ale căror cereri de înscrieri DiscoverEU, program finanţat în cadrul programului Erasmus+, au fost aprobate.

Tinerii vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024 – mai 2025. Până acum, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.

„DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni şi scoate în evidenţă numeroasele faţete ale frumuseţii Europei”, spune Iliana Ivanova, comisarul pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret, citată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Actuala rundă de înscrieri DiscoverEU a fost deschisă tinerilor născuţi între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2005, atât din statele membre ale Uniunii Europene (UE), cât şi din ţările asociate Erasmus+.

În total, în cadrul acestei runde s-au înscris 144.038 de tineri, dintre care 36.318 au fost selectaţi.

DiscoverEU include şi o dimensiune de învăţare, cu întâlniri sau sesiuni de informare înaintea plecării, desfăşurate în întreaga Europă. Cei interesaţi se pot înscrie pe o pagină de Facebook dedicată.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani