Prima pagină » Actualitate » Consiliul de Administrație al Romsilva a desemnat noul director general. Cine e cel mai tânăr șef al Regiei Naționale a Pădurilor

Consiliul de Administrație al Romsilva a desemnat noul director general. Cine e cel mai tânăr șef al Regiei Naționale a Pădurilor

Consiliul de Administrație al Romsilva a desemnat noul director general. Cine e cel mai tânăr șef al Regiei Naționale a Pădurilor

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit luni, 15 ianuarie, l-a desemnat pe Marius Dan Sîiulescu pentru un mandat provizoriu de patru luni, începând de marți, 16 ianuarie, a anunțat instituția, printr-un comunicat de presă.

Decizia Consiliul de Administrație privind desemnarea noului director general a fost luată după ce mandatul de director general al lui Daniel Nicolăescu a expirat.

Marius Dan Sîiulescu, în vârstă de 47 de ani, a absolvit, în anul 2000, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, precum și cursurile Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune a Universității „Spiru Haret” din București, în anul 2008.

A fost director al Direcției Silvice Vâlcea

El și-a început cariera în silvicultură ca șef de district la Ocolul Silvic Bălcești, ocupând ulterior funcții de execuție la Ocolul Silvic Romani, având ca responsabilități regenerarea pădurilor, investiții, securitate și sănătatea în muncă, dar și de conducere, la Ocolul Silvic Băbeni, conform sursei citate.

Marius Dan Sîiulescu a lucrat și în cadrul aparatului Direcției Silvice Vâlcea, iar din luna aprilie a anului 2023 a preluat funcția de director al Direcției Silvice Vâlcea.

Romsilva  administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

De asemenea, Regia Națională a Pădurilor administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat.

Sursa foto: Romsilva

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Mesaj RO-Alert în Tulcea. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
OANA GHEORGHIU acuză cumulul de funcții din companiile de stat din energie
Click
Horațiu Mălăele a împlinit 74 de ani. Lucruri mai puțin știute despre marele actor
Digi24
Haos total la graniță. Mii de migranți au trecut frontiera, Spania trimite trupele în Ceuta
Cancan.ro
Adrian Ropotan în stare gravă, după ce a fost implicat într-un accident rutier. A fost resuscitat la fața locului și...
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
De ce unii oameni nu se pot bucura de lucruri bune. Psihologia anhedoniei