Prima pagină » Actualitate » Caz REVOLTĂTOR în Botoșani: Două copile, de 8 și 13 ani, violate în repetate rânduri. Unul dintre autori e chiar fratele lor

Caz REVOLTĂTOR în Botoșani: Două copile, de 8 și 13 ani, violate în repetate rânduri. Unul dintre autori e chiar fratele lor

Caz REVOLTĂTOR în Botoșani: Două copile, de 8 și 13 ani, violate în repetate rânduri. Unul dintre autori e chiar fratele lor

O situație incredibilă a fost descoperită de autorități într-o familie din Săveni, județul Botoșani. Două surori, în vârstă de 8, respectiv 13 ani, au fost preluate de Protecția Copilului după ce au fost abuzate sexual chiar în sânul familiei.

Mai mult, fata mai mare a ajuns în spital, după ce a recurs la mai multe gesturi disperate.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la o infracțiune de viol în august 2022. Atunci, ei au aflat că cele două ar fi întreținut raporturi sexuale cu un băiat de 16 ani.

Ancheta a scos la iveală probleme și mai mari. Se pare că cele două copile ar fi fost violate și de fratele lor, în vârstă de 15 ani.

Cazul a fost imediat raportat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a preluat situația și le-a oferit fetelor evaluare și consiliere, arată Monitorul de Botoșani.

În timpul evaluărilor, copila de 13 ani a mărturisit că a fost violată de prietenul ei, în vârstă de 16 ani, într-o pădure. De altfel, ea a povestit că adolescentul a violat-o și pe sora sa.

Cu frică și traumatizată, fata a tăcut timp îndelungat, până când s-a simțit în siguranță să vorbească. Mai mult, a ieșit la iveală că fratele lor ar fi comis abuzuri sexuale asupra fetei mai mici.

Probleme mari de comportament

Și mai tragic este că toate acestea s-au întâmplat chiar sub ochii autorităților. DGASPC avea în evidență, se pare, familia, din cauza problemelor financiare, dar și din cauza comportamentului problematic al fetei de 13 ani. Ea a creat destul de multe probleme, fumând și consumând alcool și mergând prin baruri. Ba mai mult, o lua și pe sora cea mica cu ea, se tăia pe mâini din cauza iubiților, comportamentul ei fiind adus la cunoștință de către psihologul școlar și dirigintă.

Lucrurile s-au complicat și mai tare chiar dacă fetele au fost incluse într-un program de consiliere. Inițial, fata de 13 ani a fost înscrisă în clasa a opta, dar pentru că nu ținea pasul cu colegii, ea a fost orientată către învățământul special.

Doar că, în data de 17 octombrie 2023, din cauza tulburărilor de comportament, personalul de serviciu de la școală a solicitat ambulanţa, care a transportat-o pe copilă la Secţia Neuro Psihiatrie Infantilă a Spitalului Județean de Urgenţă „Mavromati”. Aici, fata a fost internată cu tulburare de conduită de tip depresiv cu manifestări disociative, tentative autolitice repetate. De altfel, după internare, copilul a luat o supradoză de medicamente, starea sănătăţii acestuia s-a degradat rapid, ceea cea a impus transferarea lui pe Secţia ATI a Spitalului Județean de Urgenţă „Mavromati”. După stabilizarea stării sănătăţii, fata a fost transferată la Secţia Psihiatrie Infantilă a Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași pentru evaluare şi tratament, mai notează sursa citată.

În timp ce fata luptă pentru viața ei, polițiștii continuă cercetările pentru a aduce în fața justiției atât presupusul viol, cât și acuzațiile de incest.

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă forță a naturii remodelează planeta
Digi24
„Vom folosi toate mijloacele”. Lukașenko avertizează Ucraina și alte patru țări europene
Cancan.ro
Toto Dumitrescu, condamnat! Ce pedeapsă a primit. Magistrații, decizie șoc în dosarul accidentului + fuga de la locul faptei
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Șeful antifraudă al UE ia în vizor cheltuielile pentru apărare; „Sunt un magnet pentru infractori”
Click
Dan Negru, șocat de prețurile mici la carburanți, în New York: „M-oi fi tâmpit eu, apa e mai scumpă decât benzina?”. Cât costă însă în Canada?
Digi24
Prima reacție a Kremlinului după victoria lui Rumen Radev în alegerile din Bulgaria
Cancan.ro
Divorțul de Rareș Cojoc a distrus-o. Ce a făcut Andreea Popescu cu câteva ore înainte de semnarea actelor
Ce se întâmplă doctore
TOP 10 vedete vegane din România. Care sunt celebritățile care au renunțat la carne! De ce au adoptat acest stil de viață
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Nu BMW, nu Mercedes: Această marcă auto premium este lider în domeniul loialității clienților
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – M-am culcat aseară cu soţul Mariei! – Şi?!? la zi, cum e???
Descopera.ro
Care sunt șansele să găsești vreodată un mesaj într-o sticlă?