Prima pagină » Actualitate » Ministerul Educației și Romatsa, avertisment și sancțiuni de zeci de mii de lei pentru fapte de discriminare. Ce au descoperit specialiștii CNCD

Ministerul Educației și Romatsa, avertisment și sancțiuni de zeci de mii de lei pentru fapte de discriminare. Ce au descoperit specialiștii CNCD

Madalina Prundea
Ministerul Educației și Romatsa, avertisment și sancțiuni de zeci de mii de lei pentru fapte de discriminare. Ce au descoperit specialiștii CNCD

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, cu unanimitate de voturi, să sancționeze Ministerul Educației și compania Romatsa pentru deciziile care au dus la discriminarea elevilor care vor să participe la olimpiade, respectiv a candidaților pentru posturile de controlor de trafic.

Colegiul director al CNCD, întrunit în ședința din 31 ianuarie pentru soluționarea petițiilor, a constatat că refuzul participării unui elev din clasa a VII-a la olimpiada de limbă latină organizată pentru clasa a X-a constituie faptă de discriminare săvârșită de Ministerul Educației, astfel, i-a aplicat instituției sancțiunea avertismentului contravențional.

„Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării recomandă Ministerului Educației modificarea regulamentelor specifice privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor naționale, în sensul de a permite participarea elevilor din clasele inferioare la olimpiadele organizate pentru elevii din clasele mai mari”, se arată hotărârea CNCD, adoptată cu votul unanim al celor prezenți.

„O formă mascată pentru a asigura locuri de muncă doar pentru proprii absolvenți”

Tot în ședința de miercuri, Colegiul director al CNCD a decis că fapta angajatorului de a refuza accesul la muncă a persoanelor care dețin o licență de controlor de trafic aerian (CTA), absolvenți ai Școlii Superioare de Aviație Civilă, constituie discriminare.

„Fapta de discriminare indirectă constă în practica angajatorului de a prefera să recruteze personal necalificat, pe care să-l formeze profesional, acesta semnând un contract de angajare pe o perioadă determinată, respectiv durata cursului de formare profesională. Prin metoda FEAST, angajatorul utilizează o formă mascată pentru a asigura locuri de muncă doar pentru proprii absolvenți”, arată autoritatea din domeniul discriminării.

Potrivit sursei citate, prin această practică, persoanele care dețin o licență de controlor de trafic aerian (CTA), absolvenți ai Școlii Superioare de Aviație Civilă, licență obținută în afara metodei aplicate în mod incorect de angajator, sunt în imposibilitatea de a participa la sesiunile de recrutare prin metoda FEAST, întrucât reclamata impune condiția de excludere a candidaților care dețin o diplomă de controlor de trafic aerian stagiar.

Astfel, discriminarea s-a săvârșit prin faptul că testul FEAST este interzis persoanelor care deţin deja o licenţă de controlor de trafic aerian și se adresează exclusiv persoanelor care se înscriu în vederea începerii pregătirii pentru obținerea licenţei de CTA.

Consiliul a aplicat amenda contravențională în cuantum de 50.000 de lei angajatorului Romatsa, a anunțat CNCD joi.

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli