Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană aprobă DEROGĂRI privind suprafețele agricole necultivate, după protestele fermierilor

Comisia Europeană aprobă DEROGĂRI privind suprafețele agricole necultivate, după protestele fermierilor

Comisia Europeană aprobă DEROGĂRI privind suprafețele agricole necultivate, după protestele fermierilor

Comisia Europeană a aprobat, marți, o derogare adresată fermierilor din țările Uniunii Europene de la noile reglementări privind obligația menținerii unor suprafețe necultivate, în contextul stării de nemulțumire a agricultorilor.

”Comisia Europeană a adoptat o reglementare prin care li se acordă o scutire parțială fermierilor europeni de la obligațiile privind menținerea unor suprafețe necultivate. Decizia a fost luată pe baza propunerii formulate de Comisia Europeană pe 31 ianuarie și după discuțiile cu reprezentanții statelor membre. Reglementarea va intra în vigoare mâine, 14 februarie, se va aplica retroactiv, începând de la 1 ianuarie, timp de un an, adică până pe 31 decembrie 2024”, anunță Comisia Europeană.

Mai multe state membre UE au cerut constant, pe fondul protestelor masive ale fermierilor, abordări politice flexibile, în special din partea Comisiei Europene, privind aplicarea noilor norme ecologice. Astfel, în anumite condiții, nu se va mai aplica obligația privind menținerea necultivată a 4% din suprafețele arabile.

”Fermierii sunt coloana vertebrală a siguranței alimentare a Uniunii Europene, sunt sufletul zonelor noastre rurale. Angajamentele Comisiei Europene sunt îndeplinite printr-un buget de 386,7 miliarde de euro prevăzut prin Politica Agricolă Comună, pentru stabilizarea veniturilor fermierilor europeni, recompensând, în același timp, eforturile lor în materie climatică și pentru asigurarea sustenabilității. Măsura adoptată acum le oferă mai multă flexibilitate agricultorilor, într-un moment în care ne confruntăm cu multiple provocări”, a declarat Ursula von der Leyen.

Președintele Comisiei Europene a dat asigurări că Bruxellesul va continua dialogul cu fermierii ”pentru a asigura că Politica Agricolă Comună oferă echilibrul corect între necesitățile lor și binele public al tuturor cetățenilor”.

La rândul său, Maros Sefcovic, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a afirmat că noua decizie are rolul ”stabilizării”.

”Putem contribui la atenuarea presiunilor pe care știm că le resimt fermierii noștri, pentru a ne asigura că pot rămâne viabili în aceste vremuri marcate de incertitudine puternică”, a subliniat Maros Sefcovic.

În ultimele săptămâni, agricultorii au organizat proteste masive în numeroase state europene, printre care Germania, Franța, Belgia, Polonia, România, Bulgaria și Italia, exprimând nemulțumire față de majorarea costurilor de producție, pe fondul reglementărilor ecologice stricte aplicate de Uniunea Europeană și în contextul cerealelor ieftine exportate de Ucraina în spațiul comunitar.

Foto: Profimedia

Citește și:

„Băieții deștepți” din Energie, prinși pe picior greșit. Afaceristul Macovei, dat pe mâna DNA de directorul care a REFUZAT o mită de aproape 500.000 €

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum erau examinați ofițerii Securității în timpul lui Ceaușescu. Ce trebuiau să știe pentru a trece testele
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Un nou derapaj al lui Donald Trump. A jignit Norvegia după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace
Click
David Beckham a încins internetul la 51 de ani! Cum s-a fotografiat fostul fotbalist pe balconul din New York
Digi24
„Corpul meu a devenit un sclav al sistemului”: Femeile prinse în capcana datoriilor, care își scot uterul pentru a nu lipsi de la muncă
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Ce se pune lângă icoană în ajunul Sfântului Dumitru, pentru sănătatea și binele întregii familii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce sunt numerele imaginare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră