Prima pagină » Actualitate » Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, implicat într-un accident rutier. Acesta a ajuns la spital!

Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, implicat într-un accident rutier. Acesta a ajuns la spital!

Elena Popescu
Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, implicat într-un accident rutier. Acesta a ajuns la spital!

Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier. Tânărul se afla la un antrenament cu bicicleta chiar alături de tatăl său.

Edvard, în vârstă de 20 de ani, nu a fost rănit grav însă a avut nevoie de o mică intervenţie chirurgicală.

”Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieşiţ la antrenament, a intrat o maşină. Din fericire a scăpat doar cu o mică intervenţie chirurgicală. Acum câţiva ani, Edmond a păţit acelaşi lucru. Drumurile din România sunt extrem de periculoase, şoferi nervoşi, condus agresiv, grijă zero pentru partenerii de trafic. Pentru că asta suntem.

Parteneri de trafic, ar trebui să împărţim şoselele cu biciclişti, motociclişti, dar nu o facem. Cum să faci performanţă în condiţiile în care nu numai că nu ai unde să te antrenezi, nu ai bani de echipamente dar mai îţi rişti şi viaţa, mi-e greu să înţeleg. Autorităţile sunt fericite când medalii ajung acasă, dar sportivii, iată, sunt victimele haosului de pe şoselele din ţară. Poate că e momentul în care poliția rutieră pornește o campanie de informare și conștientizare pentru șoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omenește ca cei care fac ciclism de performanță, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiți “donatori”. PS. S-a întâmplat pe DN12, nu pe autostradă.”, a scris Eduard Novak pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli