Prima pagină » Educație » Cazul elevului violat la școală: Directoarea nu ar fi respectat procedurile și ar fi încercat să mușamalizeze agresiunea sexuală – SURSE

Cazul elevului violat la școală: Directoarea nu ar fi respectat procedurile și ar fi încercat să mușamalizeze agresiunea sexuală – SURSE

Cazul elevului violat la școală: Directoarea nu ar fi respectat procedurile și ar fi încercat să mușamalizeze agresiunea sexuală - SURSE
Directoarea Școlii „Nicolae Titulescu”din București, Iudita Popteanu

Ministrul Educației așteaptă rezultatele controlului de la școală unde un elev ar fi fost violat, iar mai apoi cazul a fost mușamalizat.

Raportul Ministerului Educației rezultat în urma controlului de la Școală „Nicolae Titulescu” din Capitală întârzie să apară.

Inspectorii Ministerului au ridicat documente și au avut discuții cu cadrele didactice, dar și cu părinții copilului agresat sexual.

Surse apropiate anchetei de la Ministerul Educației au precizat, pentru GÂNDUL, că în urma verificărilor s-a stabilit că directoarea școlii, Iudita Popteanu, nu ar fi respectat toate procedurile prevăzute de lege în astfel de cazuri și ar fi mușamalizat aspectele sesizate.

Acum, familia victimei așteaptă aceste rezultate pentru a face toate demersurile legale.

Primul dosar s-a clasat

Un băiat, elev la Școala Nicolae Titulescu din București, a fost violat de două ori de colegii săi chiar în baia școlii din centrul Capitalei. Părinții revoltați s-au adunat luni dimineață în curtea școlii. (GÂNDUL a relatat despre acest subiect aici…)

Conform unor surse judiciare consultate de Digi24, primul caz de viol a avut loc în 2022, în toaleta școlii, iar atunci a fost deschis și un dosar penal.

Copilul a fost dus la INML, iar o plângere a fost depusă la secția 4 de Poliție. Dosarul s-a clasat atunci deoarece elevul acuzat de viol ar fi fost mult prea mic pentru a fi tras la răspundere, el având 11 ani.

Un al doilea dosar penal a fost deschis în decembrie 2023, după ce aceeași victimă a fost violată, dar de alt elev, potrivit acelorași surse.

Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURPRIZA găsită de turiștii români la Balcic: Simion, Georgescu și Nicușor Dan, VÂNDUȚI lângă Putin, Stalin și Ceaușescu
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Click
Actriță celebră, pe OnlyFans la 85 de ani! Donna Mills surprinde pe toată lumea
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
Adrian Ropotan în stare gravă, după ce a fost implicat într-un accident rutier. A fost resuscitat la fața locului și...
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Cel mai mare furt de artă din istorie nu a fost rezolvat nici după 36 de ani