Prima pagină » Sport » Superliga se încheie mai DEVREME cu o săptămână. Anunțul președintelui FRF

Superliga se încheie mai DEVREME cu o săptămână. Anunțul președintelui FRF

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că finalul campionatului intern va avea loc cu o săptămână mai devreme, la 19 mai.

De asemenea, semifinalele Cupei României se vor juca tot cu o săptămână mai devreme, la 17 aprilie. Pe 24, când erau programate inițial, va fi o etapă intermediară, a şasea din play-off-ul şi play-out-ul Superligii, dar şi din play-off-ul Ligii 2.

Dar, calendarul play-out-ului Ligii 2 nu se schimbă. Apoi, barajul pentru aflarea ultimei echipe care va reprezenta România în Conference League se va desfășura la 25 mai, iar finala de Cupa României se va juca așa cum era programată, la data de 15 mai.

Superliga se încheie mai devreme cu o săptămână. Anunțul președintelui FRF

„Din fericire, anul acesta avem un calendar foarte aglomerat şi datorită faptului că echipa naţională revine la un turneu final. În acest context vrem să optimizăm toate datele de desfăşurare în ceea ce priveşte finalul acestui sezon competiţional, pentru a ţine cont de pregătirea jucătorilor înainte de plecarea la EURO, dar şi de data de începere a următorului sezon, la nivel intern şi internaţional, astfel încât jucătorii care vin din campionatul intern să se alăture cât mai devreme celorlalţi jucători care vin din străinătate.

Finalul de campionat se devansează pe 19 mai, cu o săptămână mai devreme. Tot o săptămână mai devreme şi play-off-ul Ligii a II-a, care în acest context se va termina pe 11 mai, astfel încât să putem termina în acelaşi timp play-out-ul Ligii I cu play-off-ul Ligii a II-a, pentru a ne putea desfăşura meciurile de baraj pentru retrogradare-promovare pe 19, respectiv 25 mai”, a declarat Răzvan Burleanu.

În ceea ce privește noul sezon, Supercupa României este programată la 6 iulie şi se va juca pe terenul campioanei. „Este primul sezon în care mergem în această direcţie şi această iniţiativă va merge pentru întărirea brandului Supercupei. În ceea ce priveşte noul sezon al Superligii, pe 13 iulie începe, la o distanţă de o săptămână de Supercupa României”, a mai anunțat președintele FRF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!