Prima pagină » Social » Cine are cea mai mare PENSIE din România. Încasează lunar peste 19.000 de euro

Cine are cea mai mare PENSIE din România. Încasează lunar peste 19.000 de euro

Cine are cea mai mare PENSIE din România. Încasează lunar peste 19.000 de euro
Cine are cea mai mare pensie din România. Încasează lunar peste 19.000 de euro

Cea mai mare pensie din România depășește 100.000 de lei lunar, ca urmare a majorării pensiilor începând cu luna inauarie.

Astfel, după impozitare, valoarea netă a pensiei este de peste 19.000 de euro și îi aparține unui fost angajat din domeniul bancar.

Este vorba, după cum se poate intui, despre o pensie bazată pe contributivitate, arată Digi24.

În luna februarie, pensia medie în România a fost de 2.290 de lei (450 de euro), arată datele Casei Naționale de Pensii, iar cea mai mare pensie ajunge la 108.627 de lei brut.

Potrivit legii, la aceasta se aplică un impozit de 10% pentru suma care depășește 2.000 de lei, de unde rezultă o pensie de 95.965 de lei pe lună.

Aşadar, cea mai mare pensie din România atinge în acest moment valoarea de 19.193 de euro pe lună. Pensia aparţine unui fost bancher şi este obţinută strict pe bază de contributivitate.

A doua pensie ca mărime din România se ridică la o valoare brută de 81.299 de lei. După ce se scad cei 2.000 de lei neimpozabili şi se aplică o taxare de 10%, rezultă o pensie netă de 71.370 de lei, deci 14.274 de euro. A treia pensie ca valoare brută atinge 78.526 de lei, deci 68.874 de lei net. Aproximativ 13.800 de euro net lunar. În top 5 pensii din România se mai regăsesc sume brute de 73.450 de lei şi 68.703 lei, valoarea netă fiind: 64.305 lei (12.860 de euro) şi 60.000 de lei (12.000 de euro). Aşadar, primele cinci pensii ca valoare netă din România se situează, descrescător, între 19.193 de euro şi 12.000 de euro. Toate cinci sunt obţinute pe baza criteriul contributivităţii.

Date îngrijorătoare! Raportul dintre pensionari şi salariaţi este de 8 la 10 în România

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, cu variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai patru pensionari la zece salariaţi în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.

Conform statisticii oficiale, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.081 de lei. Citește mai mult…

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?