Prima pagină » Știri externe » Rusia AMENINȚĂ UE cu acțiuni puternice dacă utilizează activele ruse /Kremlinul acuză Occidentul că exercită presiuni asupra Chinei

Rusia AMENINȚĂ UE cu acțiuni puternice dacă utilizează activele ruse /Kremlinul acuză Occidentul că exercită presiuni asupra Chinei

Rusia AMENINȚĂ UE cu acțiuni puternice dacă utilizează activele ruse /Kremlinul acuză Occidentul că exercită presiuni asupra Chinei

Moscova intenționează să aplice măsuri puternice de retorsiune dacă Uniunea Europeană va utiliza activele ruse blocate prin sancțiuni, avertizează Kremlinul, acuzând UE și Statele Unite că exercită presiuni asupra Chinei pentru restricționarea tranzacțiilor financiare cu Rusia.

Comisia Europeană a formulat o propunere legislativă prin care profiturile generate de activele ruse blocate în Uniunea Europeană prin sancțiuni ar urma să fie transferate în proporție de 90% Kievului. Conform estimărilor, profiturile produse de activele ruse se ridică la 2,5-3,0 miliarde de euro (2,7-3,3 miliarde de dolari) anual.

Activele ruse sunt gestionate de sistemul central de garanții financiare din Uniunea Europeană, în principal de grupul Euroclear.

”Este o propunere bună. Cred că este o modalitate rezonabilă, ideea de a aloca profiturile predominant pentru achiziția de armament are sens”, a reacționat joi Alexander De Croo, premierul Belgiei, țară care exercită Președinția semestrială a Consiliului UE.

Kremlinul amenință cu acțiuni judiciare și cu măsuri de retorsiune

Administrația Vladimir Putin a avertizat, joi, că va aplica măsuri de retorsiune puternice împotriva Uniunii Europene.

”Sigur că vom folosi toate mecanismele judiciare posibile, cele disponibile acum și cele din viitor. Și nu vom reacționa simetric, pe bază de reciprocitate, ci vom alege diverse metode, care corespund intereselor noastre”, a avertizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Reuters.

Compania financiară multinațională Euroclear, cu sediul în Belgia, a avertizat în februarie că planul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7) de utilizare a activelor ruse blocate prin sancțiuni pentru garantarea creditelor destinate Ucrainei riscă să afecteze stabilitatea financiară a Europei.

Lieve Mostrey, directorul companiei din Bruxelles specializată în stocarea activelor financiare, a declarat că planul G7 ”s-ar apropia de confiscarea indirectă” a activelor ruse, ceea ce ar expune grupul unor litigii.

”Folosirea activelor care nu îți aparțin ca garanții se apropie de o confiscare indirectă sau de un angajament de confiscare în viitor, ceea ce ar putea avea exact aceleași efecte pe piețe ca și confiscarea directă”, a atras atenția Lieve Mostrey, subliniind că o astfel de inițiativă ar expune Euroclear unor litigii.

Administrația SUA insistă să fie confiscate activele Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei, dar Germania, Franța, Italia și Banca Centrală Europeană s-au opus, argumentând că activele străine beneficiază de imunitate în virtutea reglementărilor internaționale și avertizând că ar putea fi subminat sistemul monetar european, care ar putea începe să fie considerat nesigur.

Rusia acuză SUA că exercită presiuni asupra Chinei

Statele Unite exercită presiuni intense asupra Chinei pentru a adopta o linie politică dură față de Rusia, blocând anumite tranzacții bancare, a acuzat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei.

Administrația de la Washington a amenințat China și Turcia că se expun sancțiunilor occidentale dacă mai permit tranzacții cu Rusia. Conform cotidianului Izvestia, băncile chineze Ping An Bank și Bank of Ningbo au suspendat tranzacțiile de conversie în yuani cu Rusia.

”Sigur că sunt continuate presiunile fără precedent din partea Statelor Unite și Uniunii Europene asupra Republicii Populare China, inclusiv în contextul relațiilor cu noi. Acest lucru creează anumite probleme, dar nu poate deveni un obstacol în calea avansării relațiilor noastre comerciale și economice cu China”, a subliniat Peskov, precizând că cele două state vor evita restricțiile.

Foto: Profimedia

Citește și:

Financial Times: UE pregătește norme stricte pentru PLATFORMELE ONLINE, în scopul contracarării dezinformării electorale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?