Prima pagină » Actualitate » Candidat PSD, BĂTUT cu biciul de fratele primarului PNL, într-o comună din județul Sibiu

Candidat PSD, BĂTUT cu biciul de fratele primarului PNL, într-o comună din județul Sibiu

Un candidat PSD a fost bătut cu biciul de fratele primarului PNL, în comuna Brădeni din județul Sibiu.

„Ieri, în timp ce îmi filmam video de lansare, cu un coleg de la Sibiu, la poartă la mine a venit familia primarului, adică primarul Liviu Modoi, împreună cu fratele lui și cu doi consăteni. Ne-au chemat la poartă și din ce a început tot scandalul. Au început să mă lovească pe mine și pe colegul meu cu biciul, să ne adreseze injurii, amenințări cu moartea și insistau să treacă peste polițiști, să ne bată. Nu-mi este frică de ei, nu-mi este frică de ceea ce fac, sunt dispuși să merg până unde e nevoie, îmi doresc mult să scăpăm noi, ca și comună, eu – ca și familie, de astfel de oameni. Nu este prima dată. De doi ani încoace, să zic așa, sunt amenințat continuu de el, pe unde mă întâlnește îmi adresează injurii, amenințări cu moartea, cum că o să fiu lovit, cum că o să văd ce o să pățesc, cum o să rămân în scaun cu rotile. Are sprijin politic”, a declarat victima la România TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!