Prima pagină » Actualitate » Gabriela FIREA: „O femeie fericită înseamnă o familie armonioasă”/Candidatul PSD la Primăria Capitalei vrea „schimbarea de mentalitate”

Gabriela FIREA: „O femeie fericită înseamnă o familie armonioasă”/Candidatul PSD la Primăria Capitalei vrea „schimbarea de mentalitate”

Gabriela FIREA: „O femeie fericită înseamnă o familie armonioasă”/Candidatul PSD la Primăria Capitalei vrea „schimbarea de mentalitate”

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, transmite un mesaj de susținere pentru femeile din România. Postând pe pagina personală de Facebook, Firea scrie despre „schimbarea de mentalitate” de care este nevoie în țara noastră.

„Grija pentru femei înseamnă şi grija pentru bărbați”, arată fostul primar general al Capitalei.

Firea dezvăluie de unde și-a tras „o energie nemaipomenită”

„Toți au mame, bunici, iubite, surori, soții, colege, partenere. O femeie fericită înseamnă o familie armonioasă şi un loc de muncă prosper”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

„Femeile extraordinare pe care le-am avut alături zilele trecute și ideile lor inspiraționale mi-au dat o energie nemaipomenită. Mi-am întărit convingerea că vom reuși lucruri mari doar împreună, Femei pentru Femei!

Suntem în 2024 dar, din păcate, trebuie în continuare să organizăm dezbateri în care să vorbim despre dreptul femeilor de a fi evaluate și privite de la același nivel și după aceleași criterii ca și bărbații! Ce trist că încă discutăm despre asta și nu a devenit deja o normalitate! Pe hârtie lucrurile au evoluat frumos în ultimii ani, ne mai uimește uneori doar realitatea!

Mă bucur că am fost ministrul care a semnat acel ghid împotriva hărțuirii morale și sexuale la locul de muncă, teoretic obligatoriu pentru toți angajatorii din sectorul public și din mediul privat. Dar nu e suficient să aprobăm un asemenea document, mai trebuie să ne și asigurăm ca el e respectat. Și mai trebuie să le dăm femeilor încrederea că nu vor păți nimic dacă vor avea curajul să vorbească despre situații stânjenitoare sau abuzive în care s-au aflat. Și mai ales dacă vor cere ca cei vinovați să răspundă! Pentru că, din păcate, în același an 2024, e încă valabilă mentalitatea “sigur a făcut și ea ceva….”. Cu alte cuvinte, e în continuare mai comod să cauți o vină victimei și o scuză abuzatorului!

„Trebuie să mă lupt de două ori mai mult”

Sunt femeie și inclusiv mie mi-a fost, de multe ori, de două ori mai greu să-mi fac auzită vocea sau am simțit că trebuie să mă lupt de două ori mai mult să-mi fie recunoscute meritele sau să-mi fie acordată încrederea.

#WomenSupportingWomen nu trebuie să rămână doar un slogan inspirat.

Ca Primar General, ca ministru și parlamentar, am susținut întotdeauna valoarea, competența, onestitatea, integritatea în relația cu toți cei din echipa mea, indiferent că a fost vorba despre colege sau colegi!

Am să promovez și am să susțin întotdeauna femeile, dar nu doar pentru că sunt femei și pentru că “dă bine” să bifez o “cerință” în trend, ci pentru că orice opinie sau acțiune valoroasă merită să fie cunoscută. Am șansa și privilegiul să am alături o mulțime de femei extraordinare – prietene, colege, colaboratoare – și sunt mândră de asta! Îmi doresc să facem echipă ÎMPREUNĂ pentru un nou mandat la Primăria Capitalei!

Am plecat cu un vibe extraordinar de la întâlnirea cu toate aceste doamne minunate –

Tudorina Mihai și Mihaela Crăciun, de la Asociația FRONT, Diana Neaga, de la Societatea de Analize Feministe, Cornelia Pavlovici, de la Asociația Transcena, Carmen Gheorghe, de la Asociația E-Romnja, Irina Mateescu, de la Asociația Moașelor Independente, Maria Coman – jurnalistă și psiholoagă DepreHub, Happy Minds, Sarmiza Andronic, consultantă în comunicare, deputata Oana Florea, Simona Butacu, subsecretară de stat ANES, actrițele Monica Davidescu și Cecilia Bârbora, Andreia Surcel, membră al directoratului Fondului Român de Contragarantare, Cătălina Surcel, președinta Asociației Telefonul Copilului, Silvia Monica Eugeniu și Carmen Ciulan, de la PWN România, Victoria Mariana Băcărin și Marta-Christina Suciu, de la Asociația Femeilor din România Împreună, Claudia Bădică și Manuela- Daniela Nicolae – Pîndaru, de la Fundația Sensiblu, Florența Petrică, psiholoagă DepreHub, Happy Minds, Lorena Stoian, avocată și prim-vicepreședinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri, Andreea Negru, antreprenoare și președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri, Cristina Stan, directoare de resurse umane Primăria Sectorului 4, Violeta Boerescu, purtătoare de cuvânt a Primăriei Sectorului 4, Ancuța Sorina Comănici, consilier general Primăria Capitalei.

Vă mulțumesc și vă prețuiesc! Am încredere că #ÎmpreunăVomReuși să aducem schimbarea de mentalitate de care este nevoie”, arată Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!