Prima pagină » Actualitate » Ce riscă Primăria Capitalei după CONTROLUL Gărzii de Mediu: „Dacă vor fi sancțiuni, vor fi aplicate după alegeri”

Ce riscă Primăria Capitalei după CONTROLUL Gărzii de Mediu: „Dacă vor fi sancțiuni, vor fi aplicate după alegeri”

Nicolae Oprea
Ce riscă Primăria Capitalei după CONTROLUL Gărzii de Mediu: „Dacă vor fi sancțiuni, vor fi aplicate după alegeri”

Garda Națională de Mediu desfășoară în prezent un control la Primăria Capitalei. Comisarii verifică ce măsuri se iau pentru combaterea poluării din București. Ce riscă Primăria Capitalei în urma acestui control? „Dacă vor exista sancțiuni, acestea se vor aplica după alegeri. Să nu fie interpretări politice”, au spus, pentru Gândul, surse din cadrul Gărzii de Mediu.

 „Având în vedere că suntem în campanie electorală, acest subiect al controlului poate avea o conotație politică. Se poate interpreta, controlul fiind făcut în perioada de campanie. Conducerea Gărzii de Mediu le-a recomandat colegilor de la București, în cazul în care vor exista sancțiuni, să fie aplicate după alegerile locale din data de 9 iunie”, au precizat surse administrative, pentru Gândul.

Aceleași surse mai spun că, în cazul în care nu au fost respectate recomandările Gărzii de Mediu, Primăria Capitalei riscă o amendă de 100.000 de lei.

Mai gravă este sancțiunea pe care o poate primi România. Asta din cauza Primăriei Capitalei! În România, erau cinci aglomerări urbane care aveau probleme cu calitatea aerului. Dintre toate acestea, a rămas doar Bucureștiul”, au mai spus sursele Gândul.

Primăria Capitalei, termen limită: 30 octombrie 2024

Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, a explicat, miercuri, în exclusivitate pentru cititorii Gândul, în ce constă controlul de la Primăria Capitalei.

 „Este un control pentru verificarea măsurilor care s-au luat după controlul din luna februarie a acestui an. Asta mai cu seamă că ne apropiem de termenul de 30 octombrie 2024. Este termenul limită asumat de Primăria Capitalei în fața Comisiei Europene de elaborare și de adoptare a Planului Integrat de Calitate a Aerului. Bucureștiul este singurul oraș din România care nu are implementate măsurile stabilite încă de la condamnarea din 2020, de către Curtea de Justiție Europeană. Astfel, România riscă penalizări de infringement”, a declarat Andrei Corlan, pentru Gândul.

Director Garda de Mediu: traficul reprezintă 58% din nivelul de poluare

Șeful Gărzii Naționale de Mediu a mai spus că instituția pe care o conduce verifică măsuri precum fluidizarea traficului. Potrivit lui Andrei Corlan, traficul reprezintă 58% „din aportul depreciativ al calității aerului”.

„Garda Națională de Mediu face acest control pentru a verifica în ce măsură Primăria Capitalei respectă acest termen deosebit de important pentru țara noastră. Practic, verifică ce măsuri a luat Primăria Capitalei cu privire la fluidizarea traficului.

Poluarea rezultată în urma traficului este în procent de 58% din aportul depreciativ al calității aerului. De asemenea, verificăm ce măsuri s-au luat în ceea ce privește problematica încălzirii rezidențiale. Aceasta comportă un aport de 27% la deprecierea calității aerului. Ne referim atât la centralele de apartament, dar și la folosirea unor surse de încălzire alternative. În zonele cu probleme sociale din București, pentru încălzire se folosesc chiar și PET-uri sau gunoaie”, a explicat Andrei Corlan.

Surse administrative au precizat, pentru Gândul, că nivelul actual de poluare este extrem de mare. Asta în condițiile în care nu se iau deloc măsuri la nivelul Primăriei Capitalei.


CITEȘTE ȘI:

De ce e HAOS în ultimele zile pe Magistrala 2 de metrou. Marian Artimon, lider de sindicat: „Are legătură cu deschiderea directă de la Tudor Arghezi”

Nicușor Dan are SALARIUL mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis cu peste 1.000 de euro. Cât câștigă edilul, ce leafă are șeful statului

Încă un om al lui Nicușor Dan, prins cu mașina PMB în interes personal. Cum a plecat Radu Costinel „în deplasare” la țară. Ce spune edilul general

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...