Prima pagină » Actualitate » Robert NEGOIȚĂ prezintă realizările din timpul mandatului: „Două pasaje în patru luni și jumătate, cu 6 milioane de euro amândouă. Se poate!”

Robert NEGOIȚĂ prezintă realizările din timpul mandatului: „Două pasaje în patru luni și jumătate, cu 6 milioane de euro amândouă. Se poate!”

Ruxandra Radulescu

Robert Negoiță, primarul sectorului 3 și candidatul pentru un nou mandat, a prezentat, în cadrul evenimentului de încheiere a campaniei PSD, realizările din timpul celor patru ani în care s-a aflat în fruntea administrației. 

Robert Negoiță, primarul sectorului 4, a vorbit, la evenimentul de încheiere a campaniei electorale PSD, despre cele mai importante realizări din timpul mandatului, în afară de construirea de creșe, grădinițe, sau parcuri. Negoiță a declarat că cele două pasaje finalizate în doar patru luni și jumătate, cu o investiție totală de 6 milioane de euro, sunt proiectele reprezentative ale administrației sale, întrucât au contribuit masiv la fluidizarea traficului.

„E o competiție, trebuie să fim conștienți de faptul că trebuie să ne prezentăm înaintea oamenilor cu ceea ce suntem, cu ceea ce am reușit să realizăm împreună în această perioadă. Aș vrea să spun câteva lucruri despre ce cred eu că este important în anii care au trecut, cei patru ani în care au trecut. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase despre creșe, grădinițe, despre pasaje, despre spații verzi, părculețe, locuri de joacă, parcurile mari. Cred, totuși, că cea mai mare realizare a acestor patru ani este că nimeni, cel puțin în acest oraș, în București, nu poate să vină, credibil, să ne spună cum că nu se poate face, de exemplu, două pasaje în patru luni și jumătate.

Nu cred de ce, pentru că avem exemplu: se poate. Nu cred că poate cineva să spună, credibil, că acele pasaje făcute într-un timp record nu pot fi făcute foarte ieftin, adică cu 6 milioane de euro amândouă. Nu are cum, pentru că avem exemplu. Se poate.”,  declarat Robert Negoiță în cadrul evenimentului.

FOTO: Gândul

CITEȘTE ȘI:

Robert Negoiță explică declarația despre Piedone: N-am spus că votez cu altcineva / Dialog Negoiță – Cîrstoiu, despre SPERANȚĂ

Nicușor DAN i-a disperat pe primarii de sector/Nu răpunde la telefon și le BLOCHEAZĂ activitatea cu LIPSA de reacție

Gabriela FIREA, la plimbare prin SECTORUL 3, cu Robert NEGOIȚĂ: Suntem împreună aici, într-o zonă…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli