Prima pagină » Știri externe » Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din B9: Nu, NU s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din B9: Nu, NU s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta

Am remarcat absența președinților Ungariei și Slovaciei și faptul că declarația finală a fost semnată doar de cei trei copreședinți dumneavoastră, președintele Poloniei și președintele țării gazdă, iar presa internațională a speculat chiar că s-ar putea ajunge la o exclude, la o excludere a Ungariei din acest format din cauză că nu a fost de acord cu deciziile partenerilor. 

Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news. Nu a fost o temă asta şi nu este prima dată când un stat nu este reprezentat chiar de preşedinte, chit că ar fi optim ca reprezentarea să fie la cel mai înalt nivel posibil. Cele două state menţionate de dumneavoastră au fost reprezentate instituţional de ambasadorii lor. Deci nu este nicio problemă din punct de vedere diplomatic. Iar în ce priveşte concluziile Summitului, într-adevăr, un stat membru nu a putut să fie de acord cu aceste concluzii şi cutuma care a fost dezvoltată chiar în UE este că, atunci când nu se găseşte un limbaj comun, cel care conduce sau cei care conduc respectiva întrunire pot emite un comunicat în numele celor care s-au adunat, lucru care se întâmplă şi acum. Nu este nimic ieşit din comun şi în realitate nu este o problemă. Noi în B9 nu luăm decizii, noi ne consultăm, formulăm puncte de vedere cu care credem că facem NATO să funcţioneze mai bine”, a declarat Iohannis, întrebat despre absenţa la Summitul B9 de la Riga a preşedinţilor Ungariei şi Slovaciei şi despre faptul că în presa internaţională a fost speculat că s-ar putea ajunge la o excludere a Ungariei din acest format din cauză că nu a fost de acord cu deciziile partenerilor.

Întrebat dacă ar putea fi un semnal de îngrijorare pentru Summitul de la Washington şi concluziile acelui Summit, şeful statului a răspuns scurt: „Nu cred că este o problemă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli