Prima pagină » Știri » ANCOM anunță îmbunătățirea LOCALIZĂRII apelurilor la 112, în caz de urgență

ANCOM anunță îmbunătățirea LOCALIZĂRII apelurilor la 112, în caz de urgență

Ruxandra Radulescu
ANCOM anunță îmbunătățirea LOCALIZĂRII apelurilor la 112, în caz de urgență

ANCOM a anunțat miercuri că localizarea apelantului la 112 este considerabil îmbunătăţită prin revizuirea reglementărilor privind realizarea comunicaţiilor de urgenţă. 

„După discuţiile purtate cu reprezentanţii industriei de profil şi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu în cadrul Consiliului Consultativ, ANCOM a adoptat decizia care revizuieşte reglementările privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU). Actul normativ facilitează implementarea comunicaţiilor de urgenţă prin tehnologii mobile cu comutaţie de pachete şi va permite administratorului SNUAU să asigure o localizare a apelantului considerabil îmbunătăţită ce poate fi, în multe situaţii, de ordinul a câţiva metri. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la data publicării”, se arată într-un comunicat al ANCOM, remis AGERPRES.

Potrivit comunicatului, în contextul închiderii reţelelor 3G şi, ulterior, a reţelelor 2G, complementar cu dezvoltarea reţelelor 4G şi 5G care folosesc tehnologia IP pentru a transmite date, decizia facilitează utilizarea acestei tehnologii pentru preluarea apelurilor de urgenţă şi a informaţiilor de localizare corespunzătoare pentru apelurile iniţiate din reţelele de nouă generaţie.

De asemenea, se va asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilităţi la serviciile de urgenţă în condiţii echivalente cu cele de care beneficiază ceilalţi utilizatori finali, prin facilitarea realizării unei infrastructuri adecvate pentru implementarea de comunicaţii de urgenţă multimedia.

„Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluţie de rezervă, până la migrarea totală a transmiterii apelurilor de urgenţă la noile tehnologii”, precizează ANCOM.

Telefoanele inteligente cu funcţionalităţi avansate contribuie în mod radical la o mai bună localizare. În acest sens, proiectul de decizie stabileşte şi o nouă obligaţie a operatorilor mobili de a transmite de două ori pe an către ANCOM o situaţie statistică cu terminalele conectate la reţea, una până la data de 30 iunie, iar cealaltă până la data de 31 decembrie, precizând denumirea producătorului, denumirea terminalului şi versiunea sistemului de operare a terminalului (în măsura în care furnizorul are acces la informaţia de versiune), precum şi anumite capabilităţi ale acestora. Aceste informaţii vor fi utilizate pentru evaluarea dinamică, prin statistici, a procentajului terminalelor din piaţă capabile de localizări performante.

Actul normativ vine în continuarea demersurilor iniţiate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă care impune implementarea unui cumul de soluţii tehnice în premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene în vederea îmbunătăţirii localizării apelurilor la numărul de urgenţă 112.

ANCOM are rolul de a stabili condiţiile tehnice şi economice pentru realizarea comunicaţiilor către SNUAU şi condiţiile tehnice pentru transmiterea informaţiilor de localizare şi identificare a apelantului, astfel încât să se asigure disponibilitatea acestora în conformitate cu cerinţele specifice stabilite la nivelul Uniunii Europene, dar ţinând cont şi de particularităţile legate de funcţionarea serviciului de urgenţă 112 la nivel naţional.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Cabral a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
UE schimbă permisul de conducere pentru șoferii de mașini electrice, dar vor fi afectați și posesorii de rulote și remorci
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Ești tratat nepoliticos la ghișeu sau în magazine? Iată ce drepturi ai și cum să le folosești!