Prima pagină » Actualitate » Moscova, deranjată de dronele americane care survolează Marea Neagră: „Ar putea duce la o confruntare directă cu NATO”

Moscova, deranjată de dronele americane care survolează Marea Neagră: „Ar putea duce la o confruntare directă cu NATO”

Cristian Lisandru
Moscova, deranjată de dronele americane care survolează Marea Neagră: „Ar putea duce la o confruntare directă cu NATO”
Dronă americană MQ-9 Reaper

Ministerul rus al Apărării a transmis, vineri, că a monitorizat o creștere a numărului de zboruri ale unor drone americane peste Marea Neagră. Rușii promit un răspuns și avertizează că situația ar putea degenera.

Moscova susține că, în astfel de condiții, riscul unei confruntări directe cu NATO este din ce în ce mai mare.

„Astfel de zboruri multiplică probabilitatea de incidente în spațiul aerian cu aeronavele Forțelor Aeriene și Spațiale Ruse, ceea ce crește riscul unei confruntări directe între alianță (n.red. – NATO) și Rusia”, a transmis Ministerul Apărării al Federației Ruse într-un comunicat, potrivit The Moscow Times.

În același timp, Moscova a acuzat Washingtonul că folosește zborurile pentru a ajuta Ucraina să lovească ținte pe teritoriul Rusiei.

„Acest lucru demonstrează implicarea tot mai mare a Statelor Unite și a țărilor NATO în conflictul din Ucraina de partea regimului de la Kiev”, au mai precizat oficialii ruși.

Pentagon: „Ucrainenii iau propriile decizii”

Comunicatul vine la câteva zile după ce Moscova a acuzat armata americană că ajută forțele ucrainene să ghideze rachete cu rază lungă de acțiune pentru un atac împotriva Crimeei anexate.

Pentagonul a reacționat și a precizat că ucrainenii „iau propriile decizii” cu privire la locul în care să lanseze lovituri.

  • Armata rusă a declarat că ministrul Apărării – Andrei Belousov – a cerut măsuri „pentru a răspunde prompt provocărilor” din partea dronelor americane deasupra Mării Negre, potrivit comunicatului Ministerului Apărării.
  • Marți, bloggerii ruși pro-război au susținut că un avion de luptă rus a doborât o dronă de recunoaștere a SUA Global Hawk deasupra Mării Negre.
  • Atât Kremlinul, cât și armata americană au declarat presei că nu pot confirma dacă respectivul incident a avut loc.

Statele Unite efectuează în mod obișnuit zboruri cu drone deasupra Mării Negre, operațiuni despre care transmite că sunt desfășurate în spațiu aerian neutru și în conformitate cu legislația internațională.

În luna martie a anului 2023, Rusia a interceptat o dronă americană MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre, stârnind temeri de confruntare directă între cele două puteri nucleare într-un moment de tensiune accentuată din cauza războiului din Ucraina.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

Rafinăriile din Rusia lui Putin, luate la țintă de dronele ucrainene. Călcâiul lui Ahile sau doar înțepături de țânțar în pielea elefantului?

China, mediator al crizei din Marea Roșie? Arabia Saudită n-ar spune NU, Houthi amenință cu noi atacuri după ce Grecia a trimis fregata „Psara”

Iranul duce un război pe mai multe FRONTURI împotriva Israelului. IDF: „Situația nu este una de ESCALADARE majoră, dar s-ar putea schimba rapid”

La un an după revolta Wagner, Putin pare mai puternic ca niciodată: „Cei mai mulți ruși țin CAPUL PLECAT, pentru ca regimul să nu se atingă de ei”

Putin pregătește încă o MUTARE controversată: „Un nou pact de cooperare cu Iranul, într-un viitor foarte apropiat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...