Prima pagină » Știri politice » România, mai aproape de aderarea la OCDE / Adrian Câciu: Este singurul OBIECTIV neatins de România

România, mai aproape de aderarea la OCDE / Adrian Câciu: Este singurul OBIECTIV neatins de România

Olga Borșcevschi

Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă singurul obiectiv neatins încă de România, a declarat Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la lansarea celei de-a 22-a ediții a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

Ceea ce eu îmi doresc este ca România să nu mai aibă bani din coeziune în 2026-2027, astfel încât să poată solicita fonduri suplimentare de la Comisia Europeană, nu să fie în situația în care să aibă jumătate din anvelopă, pentru că așa era România la finalul exercițiului, în 2020. România avea mai puțin de jumătate din bani absorbiți”, a spus Câciu.

Câciu a evidențiat importanța reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a reamintit că obiectivul de țară este integrarea României în OCDE.

Foarte multă lume discută despre ceea ce vom face pe reformele din PNRR. Din punctul meu de vedere, obiectivul de țară, și această chestiune vă vizează în mod direct, este integrarea României în OCDE”, a adăugat el.

Ministrul social-democrat a precizat că integrarea în OCDE reprezintă o șansă unică pentru România și că succesul acestei inițiative depinde de colaborarea tuturor părților implicate, inclusiv guvernul, parlamentul, mediul social și socio-economic.

Din perspectiva intenției de a reforma, a reconverti și a dezvolta, nu se va putea intra în OCDE fără un dialog social amplu. Investitorii strategici din economiile dezvoltate ne vor sprijini să ne dezvoltăm”, a declarat Câciu.

El a menționat și necesitatea dezvoltării infrastructurii și eliminării deficitului de competitivitate pentru a asigura succesul pe termen lung.

Avem nevoie să dezvoltăm partea de infrastructură, să eliminăm deficitul de competitivitate, pentru că acolo, dacă vom lucra împreună, vom avea o mare șansă. Suntem foarte bine pe partea de servicii, suntem în excedent de 10 ani de zile, dar pe partea de bunuri avem această problemă structurală. Ținta noastră în următorii ani, și chiar dacă doriți, ca temă de studiu, haideți să vedem integrarea în OCDE din perspectiva Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Ce trebuie făcut, care sunt nevoile, cum ajungem să atingem acele deziderate pentru integrarea în OCDE, pentru că acela este obiectivul României. Foarte mulți încă nu vorbesc despre acest lucru. Începe și campania electorală”, a explicat Câciu.

Ministrul Proiectelor Europene a concluzionat că aderarea la OCDE este singurul obiectiv internațional important pe care România nu l-a atins încă, subliniind că acesta nu poate fi realizat doar din biroul ministerial sau politic, ci prin eforturi comune.

OCDE este singurul obiectiv neatins încă de România. Am intrat în Uniunea Europeană, am intrat în NATO, următorul obiectiv este OCDE-ul. Pentru asta nu se va putea face doar din biroul ministerial sau dintr-un birou politic. Se va face împreună cu dumneavoastră, pentru că efectele benefice sunt pentru dumneavoastră. Dar asta înseamnă, într-adevăr, și o reformare a sistemului economic”, a concluzionat el.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Câciu: 4 miliarde de euro CONTRACTE în ultima lună pe programele aferente Politicii de Coeziune

Ministrul Adrian Câciu, întâlnire cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții/BEI va acorda sprijin tehnic României pentru proiecte

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Păcatul financiar al Europei: Cine este noul „bolnav” care îngroapă continentul în datorii
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Am obținut BILETUL DE ADIO lăsat de fostul general Dorin Ioniță! 12 pagini de mesaje cutremurătoare
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Adevarul
După Germania, vine valul MAGA și în România? Profesor din SUA: „Populismul nu se învinge prin etichetarea alegătorilor drept ignoranți”
Mediafax
Dumitru Chisăliță (AEI): România, țara cu rafinării care importă masiv carburanți. Eșecul energetic care costă 2,52 miliarde de euro
Click
A scăpat de restanțe! Cine i-a achitat lui Irinel Columbeanu datoria de 5.000 de euro la azil: „E cu plata la zi!”
Digi24
Ponta se propune premier, după întâlnirea cu N. Dan: Când veneam aici și era președinte Băsescu nu beam niciodată apă, că mi-era frică
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Ce se întâmplă doctore
Poți să recunoști tânărul chipeș din imagine? Astăzi este un bucătar celebru în România. A dezvăluit fanilor o fotografie rară din anii ’80
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008