Prima pagină » Știri externe » Cazul care a împărțit America. Un bărbat a scăpat de o CONDAMNARE la moarte cu doar 20 de minute înainte de executarea sentinței. Cum a fost posibil

Cazul care a împărțit America. Un bărbat a scăpat de o CONDAMNARE la moarte cu doar 20 de minute înainte de executarea sentinței. Cum a fost posibil

Cazul care a împărțit America. Un bărbat a scăpat de o CONDAMNARE la moarte cu doar 20 de minute înainte de executarea sentinței. Cum a fost posibil

Curtea Supremă a SUA a suspendat execuţia programată a unui bărbat condamnat la moarte pentru uciderea unei octogenare în 1998 în Texas, în sudul Statelor Unite.

Verdictul judecătorilor a venit cu doar 20 de minute înainte ca Ruben Gutierrez, de 47 de ani, să fie executat.

Condamnat la moarte în 1999

Gutierrez a fost condamnat la moarte în 1999 pentru uciderea administratoarei unui parc de rulote, Escolastica Harrison, de 85 de ani, pe care venise să o jefuiască împreună cu doi complici.

Execuția lui a fost deja suspendată de mai multe ori în ultimii ani, inclusiv în 2020, de către Curtea Supremă.

El susţine că este nevinovat și de peste 10 ani cere să fie analizate probele de ADN recoltate la locul crimei, care l-ar putea disculpa. Ruben Gutierrez asigură că nu a intrat în rulotă, spre deosebire de complicii săi, şi că nu ştia intenţia lor de a ucide victima, care a fost bătută şi tăiată cu cuţitul.

Ultimul recurs al condamnatului în faţa justiţiei din Texas fiind respins, avocaţii săi au făcut apel la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Curtea, printr-o decizie semnată de judecătorul Samuel Alito, i-a acordat marţi, 16 iulie, o nouă suspendare, în timp ce stabileşte dacă va accepta recursul său, care ar urma să dureze câteva luni.

Dacă în final va decide să nu îl accepte, suspendarea va fi ridicată automat, iar execuţia va putea fi programată din nou, a subliniat aceasta.

„Sperăm, acum că a intervenit Curtea pentru a opri această execuţie, că în sfârşit vom putea efectua testele ADN pentru a demonstra că Gutierrez nu trebuie executat, nici acum, nici în viitor”, a reacţionat într-un comunicat avocatul său, Shawn Nolan.

Bătrâna avea 600.000 de dolari în rulotă

Cei trei acuzaţi au fost inculpaţi pentru că au plănuit să o jefuiască pe octogenara care, neavând încredere în bănci, a păstrat acasă aproximativ 600.000 de dolari, potrivit documentelor instanţei.

Fiecare a dat vina pentru crimă pe ceilalţi doi.

Dintre cei doi complici ai lui Ruben Gutierrez, unul a pledat vinovat şi execută o pedeapsă pe viaţă, iar celălalt, eliberat pe cauţiune, a fugit și este de negăsit.

Avocaţii săi subliniază că nu există dovezi materiale ale prezenţei sale la locul crimei şi ca a trecut la mărturisiri doar atunci când poliţia l-a ameninţat că îi va aresta soţia şi îi va plasa copiii în custodie.

În 2023, în Statele Unite au fost realizate în total 24 de execuţii, toate prin injecţie letală.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 de state americane din 50. Alte şase (Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania şi Tennessee) respectă un moratoriu asupra execuţiilor prin decizie a guvernatorului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cât de pregătită este lumea pentru o nouă pandemie?