Prima pagină » Actualitate » Codruț Sarafoleanu: „Adrian Păunescu s-a dus direct la CEAUȘESCU pentru a păstra bonificația de brevete”

Codruț Sarafoleanu: „Adrian Păunescu s-a dus direct la CEAUȘESCU pentru a păstra bonificația de brevete”

Cătălin Costache

În puţine întâlniri din aceste vremuri, am simţit că suntem mai puternici decât timpul. Că suntem mai puternici decât bolile noastre. Şi decât poeziile pe care încă nu le-am scris. Profesorul Codruţ Sarafoleanu a venit la întâlnirea cu propriile amintiri, ca să ne spună care a fost cărarea pe care a mers pentru ca viaţa sa să ajungă în punctul în care se află acum.

Medic primar ORL, Doctor în ştiinţe medicale, şef al Clinicii ORL Spitalul Clinic Sfânta Maria Bucureşti, Codruţ Sarafoleanu este şi un mare iubitor de poezie şi de muzică folk. De unde a pornit această dragoste a sa? Cum îşi face loc, între atâtea responsabilităţi şi griji, pentru a se vindeca de negura vieţii cu versuri şi cu acorduri de chitară?

Aflaţi totul în singurul podcast de muzică folk şi poezie, Ai vreme să vorbim?, numai pe pagina de YouTube Gândul şi pe pagina de Facebook Gândul.

Credeţi, ascultaţi, înţelegeţi!

„Tatăl meu, cu care am vorbit astăzi, spunându-i că vin la emisiune, m-a rugat să spun în mod special un gest nobil pe care tatăl dumneavoastră l-a făcut pentru medici în 1985. Celebrul OSIM a decis că cei care erau posesorii unui brevet de invenție să nu mai primească niciun fel de bonificație, la vremea aia era egală cu trei salarii, ceea ce era binevenit pentru oricine. Singura persoană care a reușit s(n.r. să schimbe acest lucru) a fost Adrian Păunescu. Mergând direct la Ceaușescu și expunându-i faptul că nu se poate să pierzi minți luminate, să nu dai niciun fel de bonificație materială unor oameni care-și aduc contribuția la dezvoltarea României. Am spus-o, m-a rugat, a fost și el beneficiarul acestor acestor trei salarii, dar ce înseamnă forța unui om care are curaj să se ducă, să se lupte pentru oamenii care au făcut ceva pentru România, că până la urmă n-au inventat pentru ei, au inventat pentru pacientul român. Nu știam asta, astăzi am aflat și eu, la telefon”, a spus prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Ediție integrală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Are și ea principiile ei! La 85 de ani are cont OnlyFans, dar există ceva ce nu ar face niciodată pe platformă
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii ar fi descoperit de ce prostata se mărește odată cu înaintarea în vârstă
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute