Prima pagină » Economic » O femeie și-a construit o SERĂ în formă de dom, iar acum are 1.000 de varietăți de roșii, ardei și vinete

O femeie și-a construit o SERĂ în formă de dom, iar acum are 1.000 de varietăți de roșii, ardei și vinete

O femeie și-a construit o SERĂ în formă de dom, iar acum are 1.000 de varietăți de roșii, ardei și vinete

O femeie din Cheglevici, Timiș, cultivă peste 180 de soiuri de tomate.

Luminița Pujad a adus semințe de pe patru continente și a construit sere sub formă de dom.

Are această pasiune de un deceniu și a câștigat medalii la expozițiile de legume.  A cultivat 2.000 de soiuri de tomate.

„Am împlinit deja 10 ani, am avut norocul să întâlnesc colecționari francezi și cu ei am început schimburi de semințe la început. După aceea am cumpărat semințe și din America, și din alte țări și am fost curioasă să cultiv altceva decât suntem noi obișnuiți”, a povestit Luminița, pentru Antena 3 CNN.


Serele Luminiței Pujad se află la mai puțin de 70 de km de Timișoara, iar acolo crește varietăți de legume din India, China, Asia, Africa dar și din Europa.

„Am depășit peste 1000 de varietăți de roșii, ardei, un pic mai puțin, cam vreo 20-30 de varietăți vinete, tot la fel și alte plante deosebite.”, spune doamna Luminița.

Ea adaugă că roșiile rusești rezistă mai mult la munte. Preferata ei este roșia dancing green finger, provenită din Belgia și Franța.

Citește și: Primele ROȘII românești, producție 2024, vor fi livrate în piețe. Cât costă un kilogram de tomate / Încălzirea solariilor, 2500 de lei/zi!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia