Prima pagină » Actualitate » Ziua MARINEI la Constanța. Preşedintele Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, PREZENȚI la malul mării

Ziua MARINEI la Constanța. Preşedintele Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, PREZENȚI la malul mării

Cristina Corpaci

Au început festivitățile organizate de Ziua Marinei, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei. La eveniment participă preşedintele Klaus Iohannis, dar și șeful senatului, Nicolae Ciucă.

Update, 11.10: Alocuțiune susținută de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr:

Rolul forţelor navale este esenţial în arhitectura de securitate naţională în context aliat şi european, mai ales în actualul mediu de securitate afectate de războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Anul acesta am reuşit să operaţionalizăm, împreună cu Bulgaria şi Turcia, Grupul pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră. Este o realizare însemnată în domeniul securităţii la Marea Neagră, principalul scop fiind acela de a menţine siguranţa traficului maritim prin activităţi de supraveghere, recunoaştere şi neutralizare a minelor marine precum şi prin operaţii conexe de căutare-salvare pe mare, afirmă ministrul Apărării Naționale cu ocazia zilei marinarilor români.

Update, 10.40: Nicolae Ciucă susține o alocuține în calitate de președinte al Senatului: „Patriotism, credință, curaj sunt cuvintele care descriu cel mai bine această zi de 15 august”.

Liderul PNL amintește de importanța Forțelor Navale în ce privește securitatea Mării Negre în contextul războiului din Ucraina.

Este o zi care ne reamintește cine suntem. Traversăm o perioadă tulbure în regiune. La mică distanță se aude sunetul războiului. Ucraina luptă cu Rusia nu doar pentru a-și apăra teritoriul ci și pentru a proteja valorile democratice.

Update, 10.20: Klaus Iohannis susține o alocuțiune, fiind ultimul discurs în calitatea sa de președinte al țării.

Chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o ţară sigură şi stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii şi de Aliaţii din Uniunea Europeană şi din NATO. Aici, pe ţărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic şi militar al României din ultimii ani. Ţara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanţii de securitate, iar cetăţenii români sunt apăraţi şi protejaţi în faţa oricăror potenţiale ameninţări, a subliniat preşedintele.

Manifestările organizate de Forţele Navale Române au început la ora 10.00.

La eveniment sunt prezenți mii de turiști veniți să asiste la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei.

Programul evenimentelor de Ziua Marinei de la malul Mării

După primirea persoanei oficiale şi trecerea în revistă a gărzii de onoare, se va înălţa drapelul României pe catargul de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi tragerea celor 21 de salve de tun.

În continuare, Şeful Statului Major al Forţelor Navale va adresa mesajul de bun venit la eveniment, după care vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale şi un serviciu religios, cu depunerea ancorelor de flori în apa Mării Negre, în memoria eroilor marinari, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale Române.
Zeul Neptun îşi va face apariţia de la bordul şalupei maritime „Luceafărul” şi va da startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.
Reprezentanţii Forţelor Navale au menţionat că salutul de deschidere a exerciţiului demonstrativ întrunit va fi transmis de către cadeţii de la bordul Navei-şcoală „Mircea”, iar trei paraşutişti vor fi lansaţi din elicoptere pentru a prezenta publicului aflat pe faleză drapelele României, NATO şi UE.
Exerciţiul naval întrunit «Forţele Navale Române 2024» cuprinde secvenţe din activităţile de instruire executate de marinarii militari, precum inserţia unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviaţiei inamice, căutarea şi atacul submarinului inamic, respingerea desantului maritim, combaterea migraţiei ilegale pe mare şi apuntarea unui elicopter Puma Naval la bordul fregatei «Regele Ferdinand», au mai precizat reprezentanţii Forţelor Navale.
Finalul exerciţiului va fi marcat prin defilarea navelor şi aeronavelor militare, a velierelor şi ambarcaţiunilor civile, iar garda de onoare va defila pe faleza Comandamentului Flotei, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale.
Seara, de la ora 20:00, Muzica Militară a Forţelor Navale va încânta publicul cu un mini-concert, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, care va fi urmat de aprinderea Pavoazului electric la navele militare şi de retragerea cu torţe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, unde formaţia muzicală va susţine un concert.
CITEȘTE ȘI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze