Prima pagină » Știri externe » Cel puțin trei morți și numeroși răniți în urma unui ATAC produs la un festival din Germania

Cel puțin trei morți și numeroși răniți în urma unui ATAC produs la un festival din Germania

Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar numeroase altele sunt rănite, unele fiind în stare gravă, în urma unui atac produs la un festival din orășelul german Solingen, situat în vestul Germaniei.

Un individ înarmat cu un cuțit a atacat la întâmplare numeroase persoane, vineri seară, în centrul orășelului german Solingen, situat în apropiere de Düsseldorf, în landul german Renania de Nord-Westfalia.

Atacul a avut loc în zona Fronhof, în centrul orășelului Solingen, în timpul festivalului organizat la împlinirea a 650 de ani de la înființarea localității.

Potrivit martorilor, autorul atacului este un islamist care a reușit să fugă. La locul incidentului au intervenit sute de agenți de poliție și zeci de ambulanțe. Festivalul a fost întrerupt, perimetrul a fost securizat, iar oamenii au fost rugați să se îndepărteze de centrul orășelului.

”Potrivit datelor actuale, bilanțul atentatului este de trei persoane ucise și opt rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă”, a anunțat Poliția din Düsseldorf, citată de revista Bild.

Autorul atacului este căutat activ de forțele de ordine, inclusiv prin utilizarea elicopterelor, conform publicațiilor Solinger Tageblatt și Süddeutsche Zeitung.

Potrivit unor surse din cadrul poliției, anchetatorii privilegiază ipoteza unui atac terorist islamist.

”Suntem șocați, îngroziți și îndurerați”, a reacționat primarul din Solingen, Tim Kurzbach.

”Suntem uniți în șoc și durere. În aceste ore întunecate, oamenii din întreaga țară sunt cu gândul la orășelul Solingen. Un act de violență brutală și fără sens”, a afirmat, la rândul său, Hendrik Wüst, premierul landului Renania de Nord-Westfalia.

Foto: Profimedia

Citește și:

Axios.com: Kamala Harris vrea extinderea la nivel MONDIAL a exporturilor SUA de tehnologii ecologice, prin devansarea Chinei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea primi 1,2 miliarde de euro prin SAFE până la sfârșitul anului. Anunțul lui Alexandru Nazare
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Cât costă un litru de lapte într-un supermarket din Carolina de Nord? La noi, e cel puțin TRIPLU față de SUA
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Scandal în PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că tratează partidul ca pe un SRL: „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică” SURSE
Mediafax
Incredibil. Primarul unei comunități din Peru a fost decis prin aruncarea unei monede
Click
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Cancan.ro
Meteorologii anunță prima „noapte polară” în 2026, în România. Pe ce dată va fi și în ce orașe se va simți
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Suntem sau nu singuri în Univers? O echipă de astronomi a simulat un Pământ fără viață pentru a afla!
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial