Cel puțin 17 persoane au murit alte 12 au fost rănite după ce o explozie s-a produs, luni 9 noiembrie, la fabrica Habas Demir Celik din apropierea orașului Izmir, Turcia, unul dintre principalii producători de oțel la nivel național. Toate victimele sunt muncitori ai uzinei. Angajații au demarat un protest în care dau vina pe patronii fabricii pentru tragedie și îi acuză că nu au luat măsurile de siguranță necesare. Cel puțin cinci persoane au fost arestate, potrivit serviciului turc al BBC News, care citează informaţii ale presei locale.
Imaginile suprinse de presa locală arată cum pompierii ajunși la fața locului se luptă să stingă flăcările care au cuprins fabrica.
Președintele Recep Tayyip Erdogan anunțase că numărul victimelor a ajuns la 16. Ulterior, ministrul Sănătății Kemal Memişoğlu, a anunţat că unul dintre muncitorii, răniți grav în urma deflagrației, a decedat la spital, iar bilanțul victimelor se ridică la 17.
Muncitorii fabricii Habas Demir Celik au organizat o manifestație în fața uzinei, în care își exprimă revolta față de condițiile de lucru și acuză patronii de încălcarea măsurilor de siguranță, impuse de lege.
„Angajați zeci de mii de muncitori și faceți o avere. Luați niște măsuri de precauție, pentru numele lui Dumnezeu! Măcar o singură măsură. E atât de greu?
Dacă s-ar ridica vreodată baricade în fața acestor patroni, dacă poliția s-ar alinia vreodată de partea patronilor, fie și pentru o zi… Chiar trebuie să trecem prin această suferință?
Suntem puși să muncim 12, 16, 17, 20 de ore pe zi. Ajunge, gata! Mă omor cu munca încercând să supraviețuiesc de la o lună la alta. Și tot nu reușesc, la naiba! Nu ajung banii nici pentru chirie, nici pentru mâncare, nici pentru copii.
Vrem să trăim ca niște oameni. Să se aplice legea și în cazul lor, iar cei care au murit să nu fie uitați. Tot ce îi interesează pe ei sunt banii. Să vă ia naiba pe toți.”, a declarat unul dintre muncitori în timpul protestului.
Guvernatorul local a explicat că explozia a fost provocată de o macara, care transporta un cazan de schimb, și care s-a prăbuşit, iar materialele au căzut într-un cuptor situat mai jos.
Potrivit organizației „Turkish Health and Safety Labor Watch”, accidentele de muncă reprezintă o problemă gravă în Turcia.
Compania care administrează fabrica din Izmir a transmis, într-un comunicat, că accidentul s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere programate la unul dintre cuptoarele cu arc electric ale uzinei.
Guvernatorul din Izmir, Süleyman Elban, a declarat presei că bilanțul e posibil să crească, întrucât ar mai exista persoane prinse sub dărâmături.
Luni, în urma unei şedinţe a cabinetului, Erdoğan a transmis că mai multe anchete sunt în desfășurare și că operaţiunile de căutare şi salvare continuă.
VIDEO: X @egundemhaber / @postmmodern