Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu, REPLICĂ tăioasă pentru Mircea Geoană: „Îl bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”

Traian Băsescu, REPLICĂ tăioasă pentru Mircea Geoană: „Îl bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”

Ruxandra Radulescu
Traian Băsescu, REPLICĂ tăioasă pentru Mircea Geoană:

Traian Băsescu a reacționat la afirmațiile lui Mircea Geoană, după ce acesta a precizat că fostul președinte al României „este într-o zonă de degradare biologică importantă”. Băsescu i-a transmis un mesaj lui Geoană, în care a menționat ironic, că nu dă înapoi de la o nouă „luptă” cu actualul candidat la președinție.

Traian Băsescu a răspuns remarcilor lui Mircea Geoană, cu privire la starea și abilitățile acestuia. Actualul candidat independent la președinție a declarat, în cadrul unui interviu, că fostul șef de stat este „într-o zonă de degradare biologică importantă”, și că nu i-ar cere sfaturi despre cum să conducă țara.

Traian Băsescu a precizat că, în ciuda problemelor de sănătate pe care le-a avut de-a lungul timpului, se simte bine, având în vedere vârsta sa, de 72 de ani. Fostul președinte nu a ezitat nici să-l ironizeze pe Geoană pentru gafa în care i-a urat „Sănătate!” Regelui Mihai.

„Afirmațiile pe care le face, în care se vede ca și cum distribuie deja misiuni unor foști demnitari mi se pare că-l pun în poziția de a se pregăti pentru a doua ‘Mihaela, dragostea mea!’. El se vede Președinte și cred că nu-i cazul. În ceea ce privește degradarea, sunt un om de 72 de ani, în mod categoric nu mai am sănătatea unuia de 30 de ani. Am o operație pe coloană, operație de tiroidă, operație pe aortă, câteva internări pentru infecții la plămâni. Dar acest lucru nu mă face să fiu la nivelul de degradare la care să doresc sănătate Regelui Mihai I. Probabil a ajuns acasă și doamna Mihaela i-a dat una peste ceafă și i-a spus ‘Mă, nătărăule, vezi că a murit”, a spus Băsescu.

Fostul lider a făcut, apoi, referire la momentul când l-a învins pe Geoană, în cursa pentru președinție, în 2009, și a adăugat că nu îi este teamă de o a treia confruntare.

„Dacă discutăm de deprecieri la oameni politici, trebuie să vă spun că nu eu am apărut în filmulețe în care cer primesc bani pentru un loc eligibil pe liste, nu eu am promis funcții de miniștri și am cerut 200.000 de euro așa cum apare în imagini la diverse televiziuni. Aș vrea să-i spun un lucru foarte direct, prin dumneavostră. Nu mi-am propus să fiu parte a acestei campanii, dar nici nu vreau să mă pună în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez”, a declarat fostul Președinte.
Mircea Geoană a declarat, într-un interviu televizat, că nu ar ezita să ceară sfaturile altor foști șefi de stat, dacă el însuși ar fi ales președinte. Singurul lider de a cărui opinie nu este interesat e Traian Băsescu despre care spune că este „într-o zonă de degradare biologică destul de importantă”.

Dacă va fi vreodată o șansă să-i folosim în plan internațional, nu am să ezit să o fac. Nu neapărat în politică. Dacă este o anumită expertiză pe care o poți folosi, eu nu mai am patimă politică pe acest lucru. Mai puțin pe Traian Băsescu, pentru că este într-o zonă de degradare biologică destul de importantă, în sensul în care nu cred că-și mai dorește viață publică, a a spus că nu mai dorește. Biologic în sensul că e într-o perioadă a vieții în care vrea să facă altceva și e bine să facă altceva pentru că nu cred că a lăsat cea mai bună amintire”, a declarat Geoană.

Citește și:

George Simion: “Traian Băsescu putea SCHIMBA România, dar a fost un președinte prost“

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Adrian Veștea l-a sunat pe Ilie Bolojan. „Mi-am surprins şi familia. Am avut de dat foarte multe explicaţii”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie aviatică! Nu sunt supraviețuitori
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
Mediafax
Accesul la rețelele sociale, INTERZIS pentru tinerii sub 16 ani din Marea Britanie. Motivele
Click
Lacul roz cu ape vindecătoare de lângă România se află într-un sat cu o istorie de 600 de ani
Digi24
Ce miniștri pregătește Adrian Veștea? Anunțul momentului despre noul Guvern și programul politic
Cancan.ro
Decizie oficială. 137 lei în plus la pensie, de la 1 iulie 2026, pentru această categorie de pensionari din România
Ce se întâmplă doctore
Cum își menține Andreea Marin silueta după ce a slăbit peste 20 de kilograme. Regula alimentară de la care nu se abate
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 10 cele mai înmatriculate SUV-uri noi în România (2026)
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, cum se numesc rudele Papei?
Descopera.ro
ONU avertizează asupra revenirii fenomenului El Niño: risc crescut de caniculă, secetă și inundații la nivel global