Prima pagină » Economic » Conducerea OMV Petrom, mesaj de pe gigantica platformă care va fora în Marea Neagră. „Proiectul Neptun Deep avansează în grafic și în siguranță”

Conducerea OMV Petrom, mesaj de pe gigantica platformă care va fora în Marea Neagră. „Proiectul Neptun Deep avansează în grafic și în siguranță”

Madalina Prundea

Grupul OMV Petrom, operatorul proiectului de explorarea a gazelor naturale de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, a publicat, marți, o filmare din timpul unei vizite de lucru la bordul platformei-gigant care va fora în apele românești și a precizat că proiectul strategic avansează în grafic și în siguranță.

Membrii directoratului OMV Petrom și echipa de proiect pe platforma Transocean Barent au transmis că siguranța angajaților și a operațiunilor este un aspect cheie pentru OMV Petrom și Transocean, partenerii care pregătesc platforma ce va fora, în condiții de siguranță în Marea Neagră, începând din 2025.

Grupul OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, este operator al proiectului, la care deține participații egale cu compania de stat Romgaz, producătorul român care a preluat participația americanilor de la ExxonMobil.

Companiile OMV Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, pe 21 iunie 2023, iar investiția totală este de 4 miliarde de euro, la care partenerii în concesiune contribuie în mod egal.

„Aceasta este platforma care va veni în Marea Neagră, în apele românești, și va fora sondele pentru proiectul Neptun Deep. Și aș mai spune câteva lucruri. În primul rând, sunt foarte impresionată de atenția lor pentru siguranță, de importanța dată acesteia, de rigurozitatea în ceea ce privește disciplina operațională și de menținerea ordinii. Acordă o mare atenția acestor aspecte pentru că o platformă de asemenea dimensiuni este de fapt o navă și are o familie la bord. Și așa înțelegi preocuparea de a avea, cu adevărat, grijă unii de alții din perspectiva siguranței”, a declarat Christina Verchere, director general executiv și președinte al directoratului OMV Petrom.

Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție, a subliniat că este extrem de important pentru Grup și pentru partenerul în acest demers ca operațiunile să se desfășoare în siguranță.

„Este extrem de important este ca fiecare persoană de la bord să poată, și poate, să oprească lucrările în condițiile în care observă o activitate nesigură sau are un dubiu vizavi de desfășurarea unor operațiuni în siguranță”, a completat membrul Directoratului OMV Petrom.

Traseul proiectului

Conducerea OMV Petrom a anunțat, la sfârșitul lunii iulie, că toate contractele principale de execuție în cadrul Neptun Deep au fost atribuite, iar proiectul progresează conform planului în vederea primei producții de gaze naturale în 2027, încadrându-se în bugetul total de până la 4 miliarde de euro.

Neptun Deep, un proiect cu o viabilitate economică solidă, potrivit oficialilor companiei, are rezervele estimate ale zăcământului de 100 miliarde metri cubi (700 milioane bep), iar producția la platou se va ridica la 140 mii bep/zi.

Este vorba de producția din cele două zăcămintelor comerciale de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, respectov Domino – care va produce prin două centre de foraj submarine cu șase sonde – și Pelican 9 – cu un centru de foraj marin cu patru sonde.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km pătrați și este situat la o distanță de aproximativ 160 de kilometri față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Platforma de producție din apele de mică adâncime va fi operată integral de la distanță, deci nu va avea personal în larg, iar o navă de suport multifuncțional de ultimă generație este construită special pentru acest proiect.

În 2025 se va da startul forajului, care va fi finalizat în 2026, iar între timp se va finaliza platforma și structura, care vor fi ulterior expediate din instalate pe mare, în paralel și cu instalarea conductei și a sistemelor submarine.

Citiți și:

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi