Prima pagină » Opinii » Doamna Budeanu

Doamna Budeanu

Doamna Budeanu
Ana-Maria Păunescu

După ce plecăm spre Ceruri, încep să se distingă toate. Bine de rău, lumina de întuneric, dezastrele de miracole. Anii cei mai frumoși de anii de care ne-am putea despărți oricând, fără remușcare.

După ce plecăm în Ceruri, se mai întâmplă ceva cu noi. Se mai produc și alt fel de schimbări, pe lângă cea mai grea și apăsătoare schimbare: aceea a dispariției. Oamenii din jur, de mai aproape sau de mai departe, ajung să ne cunoască. Deși nu ne-au întâlnit personal nici măcar o dată. Deși nu ne știu decât din imagini vii, din arhive pe care nu o să le distrugă nimeni, de tot, nicicând.

Așa am cunoscut-o eu pe doamna Delia Budeanu. Și spun „doamna”, pentru că mi-a atras atenția, în mai toate știrile de zilele acestea, care anunțau plecarea dumneaei spre Cerul în care sunt atâția de-ai noștri, faptul că, așa se refereau jurnaliștii la dânsa: doamna Delia Budeanu. Și nu-i puțin lucru să recunoști, în marea de incultură și lipsă de respect, niște semne de salvare, niște cuvinte care vindecă.

Sunt câțiva oamenii care se disting, în meseria lor, atât de tare, precum s-a distins doamna Budeanu. Cu câtă noblețe, cu câtă eleganță, cu câtă frumusețe apărea pe micile ecrane ale românilor, care aveau atâta nevoie de lumină, în ani în care străzile orașelor erau pustii, păreau pustii! Erau ale nimănui, păreau ale nimănui!

Delia Budeanu a fost altfel. Altceva. În întunericul care a risipit suflete, dumneaei a împărțit celor din jur, pe care, probabil, nici nu i-a întâlnit personal vreodată, lumină. Și viața nu i-a fost la fel de prietenă. Dar a dat mereu sentimentul, până la ultima carte lansată, că iartă, că are și această mare calitate, de a putea ierta.

După ce plecăm spre Ceruri, încep să se distingă toate. Și rămâne, pe prima pagină a oricărui ziar, o fotografie clară a celor care am fost și a acelora pe care le-am construit, de-a lungul vieții. Se moare mult și doare orice despărțire, ca un pumnal înfipt direct în cuvinte și-n inimi. Mai ales când, privind în față, nu există chipuri care să poată să umple din goluri.

Televiziunea Română, unde Delia Budeanu și-a petrecut aproape 30 de ani din viață, ar trebui să înceapă să promoveze din nou astfel de oameni, astfel de idealuri. Și lumea, în general, ar trebui să redevină a noastră, încetând, pe cale de consecință, să fie a celorlalți. Pentru ca, la socoteala finală, să fie și în dreptul numelor noastre câteva lacrimi care să ne spele de mici – sau mari – stângăcii.

Regrete, veșnice regrete… Nu v-am întâlnit niciodată, doamnă Budeanu, dar învăț și eu din eleganța, din frumusețea, din noblețea dumneavoastră, ceea ce se poate învăța: în cazul de față, cum să-mi iau rămas bun. Cum să spun adio.

Doamne, ai grijă de părinții noștri, plecați atât de repede de pe lumea care se destramă! Și, dacă mai e loc, ai grijă și de noi, ca să le putem purta credința mai departe.

„Rugă pentru părinți”, de pe Pământ, spre Cer!


Citește și:

Ploaia care va veni…

Dezastrele nu ocolesc România

Cazul Lucescu

Locul nostru în lume

Prin limba română

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Tripla CRIZĂ politică care poate paraliza de la vârf statul român
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Prințul Marco, prins cu șlițul desfăcut lângă ispita Gabriella. Imaginile care nu au fost difuzate de Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!