Prin limba română

Tocmai ce a trecut Ziua Limbii Române, sărbătoare pe care cei mai mulți dintre concetățeni au ales să o sărbătorească postând pe rețele de socializare fel de fel de mesaje motivaționale, despre cât de mult iubim și respectăm limba română, poeții români, darul de a avea un grai atât de melodios și ușor de ținut la suflet.

Am început, brusc, să știm cine e Tudor Arghezi, cine e Mihai Eminescu, întâmplător și cine e Grigore Vieru. Să ne intereseze, aparent, cât mai multe despre ei, despre autori care au avut, în opera lor, voie să spună că iubesc această limbă sărbătorită oficial la final de august, în fiecare an.

Doar Ministrul Culturii nu a avut vreme să facă vreo postare pe Facebook, pe 31 august, despre cultura noastră, despre graiul pe care îl vorbim (e drept că unii dintre noi îl vorbesc stâlcit și cu greșeli aproape de nepermis, pentru funcțiile înalte pe care le ocupă).

FLASH NEWS Între 400.000 și 800.000 de francezi au protestat sâmbătă. Ministerul de Interne raportează aproape 1.000 de arestări. 2 oameni răniți grav

00:09

FLASH NEWS George Simion a declarat într-o conferință la Praga că fostul candidat Călin Georgescu se află după gratii pentru că „a câștigat alegerile”

23:28

Bine că președintele a scris ceva, adică a dat în scriere un semnal, chiar de Ziua Limbii Române, aflându-se la Chișinău în acea perioadă, pentru a confirma relația apropiată pe care o susține cu basarabenii: „Țara noastră va fi alături de Republica Moldova, drept cel mai de încredere și activ susținător al parcursului său european, iar angajamentul nostru strategic pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova va rămâne de nezdruncinat, pe termen lung”, spune domnia sa, uitând, parcă, pentru o clipă, că țara noastră nu numai că este alături de Republica Moldova, ci este întreagă numai împreună cu partea de Românie pe care mulți o numesc așa, dar pe care, pe mine, m-au învățat să o strig Basarabie.

Ce mai înseamnă, așadar, limba română pentru români? Cum o mai țin la suflet? Dacă nu prin literatură, dacă nu prin poezii și romane bine structurate? Dacă nu le scriem, măcar să le citim! Dar nici atâta nu suntem deschiși să facem, după ce trece 31 august și ne-am îndeplinit norma de postări.

În programa școlară sunt aruncate nume de autori despre care copiii noștri nu învață niciodată suficient. Ba mai mult, din aceeași programă lipsesc mari oameni ai culturii noastre, cu care am putea duce bătălii la nivel înalt, oricând e nevoie să facem asta și să demonstrăm, în scris, că țara noastră, așa cum am mai spus, nu e ultima pe raftul cu țări mai de la est.

Că limba noastră nu e vorbită doar de câțiva bătrâni din miez de Maramureș sau Bucovină. Că mai există și nivel înalt pe aici, prin țara care nu se termină la București și pe care, cât de trist!, încă o mai confundă artiști importanți cu Budapesta sau Sofia, în discursurile scurte de la final entuziast de concert, când de după aplauze apăsate pare că le e permisă orice gafă.

A trecut Ziua Limbii Române. Avem un an la dispoziție, până în următorul august, să și facem ceva pentru a o păstra, pentru a o îngriji, pentru a o învăța și rosti corect.

Sunt autori români cu lucrări scrise original în limbi străine pe care marile edituri românești nu se deranjează să îi traducă. Nu ne mai „deranjăm” să îmbogățim bibliotecile și sufletele. Doar postăm ceva sec, pe 31 august, ca și când ne-ar păsa. Ca și când ne-ar durea.

Citește și:

Cristian Buică, destinul artistului folk

Olimpicii

Dinu Săraru ne vede