Nu ne pricepem la nimic

Mă ceartă câte un cititor că scriu despre Steaua și despre FCSB, când nu mă pricep la fotbal. Doar că eu nu despre Steaua și FCSB am scris lunea trecută, ci despre cât de des alegem să nu ne merităm oamenii mari. Cât de des alegem să aruncăm cu nisip – ca să nu spun cu noroi – în aceia care au dovedit, în zeci de ani de luptă, că merită respectul și înțelegerea noastră. Dar cui îi mai pasă de respect și de oameni de valoare?

Revenind la ale noastre. Se apropie alegerile. Un subiect care vinde, care interesează, care face vizualizări. Deși, dacă ne gândim bine, nici aici nu ne pricepem, dar măcar avem voie să spunem orice, despre oricine. Se poartă atacurile sub centură și explicațiile care nu au niciun fel de noimă. Spune fiecare ce vrea, despre oricare dintre candidații care se străduiesc, pe ultima sută de metri, să prindă locul… doi. Că la locul întâi, se pare, nu mai visează (aproape) nimeni.

DECES A murit Ioan Iercan. Jurnalistul arădean avea 80 de ani

13:05

REACȚIE Patrick André de Hillerin revine cu noi argumente în favoarea transparentizării finanțării ONG-urilor. Jurnalistul invocă exemplul Georgiei

13:04

Vor vota anul acesta și aceia care, la tocmeala pentru președintele trecut, abia treceau clasa a șaptea, a opta de gimnaziu. Cât au învățat ei, în cinci ani, despre ce e de făcut cu țara, despre cum se evaluează drept un om care are – sau n-are – un program electoral eficient, habar n-am. Sau bănuiesc, dar prefer să… nu știu.

Tot felul de chipuri chinuite apar la televizor, în dezbateri pe care de zece ani – sau mai bine – nu le-am mai avut. Se adună doi, trei, cinci candidați, se ceartă, se ironizează, aproape că ar fi distractiv, ca pe vremuri, când luptau Vadim, Iliescu sau Constantinescu, dacă, de data asta, nivelul nu ar fi cu mult sub ceea ce ar fi normal să fie admis de către aceia care validează candidaturi și promovează persoane, încercând să le transforme în personalități. Dar ne mulțumim cu ce avem, de teamă că, oricum, ceea ce vine nu poate fi mai bun decât ce ne prezintă ziua de azi.

Lumea se degradează, zi după zi. Și, totuși, cine va fi următorul președinte al României? Cine ne va orchestra, de luna viitoare încolo, căderea în gol sau plutirea de siguranță? Așteptăm și, lunea viitoare, când ne vedem tot aici, într-un Gând care ține cu oamenii, vom ști cine trece în turul doi la prezidențiale.

Se va da drumul la noi atacuri, pentru că turul doi e musai să fie mai dur ca primul tur de scrutin. Se va uita orice faptă bună și se vor înghesui, la borcanul cu miere, mai toți flămânzii din partide mici sau mari. Lunea viitoare, aflăm care sunt cei doi între care se dă adevărata bătălie. Și noi cu cine votăm?

Nu se mai termină Scrisoarea pierdută a lui Caragiale. „Eu cu cine votez?”. N-o să se termine niciodată. Din om în om, din patru în patru ani – sau din cinci în cinci –, aceeași întrebare care ne ridică frunțile din încruntare, spre încruntare. Și, așa, eliberându-ne de orice responsabilitate, ne întoarcem la Caragiale și la celelalte cărți importante din bibliotecile noastre tot mai subțiri și tot mai ale nimănui.

Ca țara, de altfel.

Citește și:

N-a fost pentru noi

Oare se întâmplă minunea?

Cristian Buică, destinul artistului folk

Un ceas de poezie cu Prof. Univ. Dr. Codruţ Sarafoleanu

Habemus papam?