Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.005. Zelenski: „Războiul se va încheia când Rusia va dori să se termine”/Ucraina, pierderi masive în Kursk

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.005. Zelenski: „Războiul se va încheia când Rusia va dori să se termine”/Ucraina, pierderi masive în Kursk

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.005. Zelenski: „Războiul se va încheia când Rusia va dori să se termine”/Ucraina, pierderi masive în Kursk

Războiul din Ucraina a intrat duminică, 24 noiembrie, în a 1.005-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Preşedintele Volodimir Zelenski a estimat că războiul s-ar putea încheia anul viitor, după ce Donald Trump va redeveni preşedinte al SUA. De la viitorul lider al Americii doreşte să audă propuneri care să conducă la acest rezultat, dar care să însemne şi „o poziţie mai fermă” faţă de Rusia.

Agențiile DPA și EFE estimează că, pe frontul din estul Ucrainei, trupele ruse şi-au intensificat ofensiva şi continuă să înainteze.

Ce așteptări are Zelenski de la Trump

„Când se va încheia războiul ? Se va încheia când Rusia va dori să se termine. Când Statele Unite vor adopta o poziţie mai fermă. Când Sudul Global va susţine Ucraina şi va susţine încheierea războiului”, a spus Zelenski într-o declaraţie acordată presei străine la conferinţa „Grain from Ukraine” (Cereale din Ucraina).

Preşedintele ucrainean s-a arătat încrezător că mai devreme sau mai târziu vor fi luate deciziile care să pună capăt războiului – „Nu va fi un drum uşor, dar sunt încrezător că avem toate şansele să reuşim anul viitor”.

„Suntem deschişi propunerilor din partea liderilor statelor africane, asiatice şi arabe. Aş dori, de asemenea, să aud propunerile noului preşedinte al SUA şi cred că le vom auzi în ianuarie  şi vom avea un plan să terminăm acest război” – Zelenski

Preşedintele republican ales a promis în campania electorală pentru scrutinul din 5 noiembrie că, dacă ajunge din nou la Casa Albă, va pune rapid capăt războiului ruso-ucrainean. Totodată, el a criticat Administraţia Biden pentru ajutorul militar şi financiar oferit Ucrainei.

Condițiile lui Putin pentru pace

Condiţiile puse de Vladimir Putin pentru o încetare a focului şi o pace negociată cu Ucraina, pe baza acordului nefinalizat la negocierile desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, sunt retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii cucerite de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO.

Rusia leagă însă soluţionarea conflictului ucrainean şi de crearea unei noi arhitecturi de securitate. Astfel, în decembrie 2021, Moscova le-a transmis puterilor occidentale un document care cerea retragerea trupelor NATO din Europa de Est, garanţii că Ucraina şi Georgia nu vor adera la NATO şi iniţierea de negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil, cereri de asemenea respinse din start de Occident.

Oficialii militari ucraineni au semnalat sâmbătă lupte intense pe frontul din estul Ucrainei, unde trupele ruse mai numeroase şi mai bine echipate îşi continuă înaintarea. Statul Major ucrainean a consemnat 194 de asalturi ruseşti în ultimele 24 de ore, mai multe comparativ cu numărul operaţiunilor de acest fel desfăşurate în mod obişnuit.

Pierderi masive ucrainene în Kursk

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk după o ofensivă surpriză în luna august.

Sursa, din cadrul Statului Major al Ucrainei, a afirmat că Rusia a desfăşurat circa 59.000 de militari în regiunea Kursk.

„Cel mult, noi am controlat circa 1.376 de kilometri pătraţi. Acum, desigur, acest teritoriu este mai mic. Inamicul îşi sporeşte contraatacurile. Acum controlăm circa 800 de kilometri pătraţi. Vom deţine controlul asupra acestui teritoriu atât timp cât este necesar din punct de vedere militar”, a mai spus sursa ucraineană.

Ofensiva din Kursk a fost prima invazie terestră în Rusia lansată de o armată străină după cel de-Al Doilea Război Mondial şi a luat pe nepregătite Moscova.

Cu invazia în regiunea rusă Kursk, Kievul şi-a propus să stopeze atacurile ruse în estul şi nord-estul Ucrainei, să forţeze Rusia să-şi retragă forţele care avansează treptat în est şi să ofere Kievului o un avantaj în eventuale viitoare negocieri de pace.

Însă, forţele ruse continuă să avanseze constant în estul Ucrainei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea