Prima pagină » Actualitate » UDMR deschide lista deputaților cu un fost ministru al Sportului și cu un medic, pe cea de la Senat

UDMR deschide lista deputaților cu un fost ministru al Sportului și cu un medic, pe cea de la Senat

Luiza Dobrescu
UDMR deschide lista deputaților cu un fost ministru al Sportului și cu un medic, pe cea de la Senat

UDMR iese la rampă, pe 1 decembrie, cu 54 de candidați pe listele de la Senat și Camera Deputaților, care vor încerca să câștige cât mai multe voturi pentru a-și pune în practică „Programul de bun simţ” / „Programul raţiunii”, așa cum și-a denumit formațiunea platforma-program. 

25 de puncte conține programul de țară pe care reprezentanții UDMR îl propun electoratului din România, la alegerile parlamentare de duminică. Printre proiectele semnalate se numără reducerea impozitului pe muncă, introducerea salariului bazat pe performanţă, asigurări de sănătate echitabile pentru toţi, eliminarea suprataxării pentru munca part-time, mai multe produse locale, un sistem fiscal simplu şi transparent pentru IMM-uri, o ţară mai curată, eliminarea birocraţiei.

UDMR a inserat și măsuri destinate elevilor, iar acestea presupun ca orele de școală să nu depășească 30 de ore pe săptămână, un Bacalaureat echitabil, diferenţiat pe două niveluri, precum şi manuale mai bune de limba română pentru elevii maghiari.

Lista de la Senat este deschisă de un medic chirug, Kover Zoltan Janos, urmat de economistul  Bodő Robert Laszlő, sociologul Bathory Istvan, Haaz Bence, care e artist, iar Bejan Ibolya  este profesor de Educaţie Fizică.

Lista Camerei Deputaților este deschisă de fostul ministru al Sportului, și ciclist de performanță, Eduard Novak, urmat de preotul evanghelic lutheran  Illes Marton, de arhitectul Kover Orsolya Maria, de profesorul Gedő Renáta, de IT-ul Tóth Tündike și de analistul financiar  Anna-Maria Bănică.

CITEȘTE ȘI:

UDMR va anunța pe 2 decembrie pe cine susține la prezidențiale/Kelemen HUNOR: Trebuie să trecem de primul hop

Biserica Ortodoxă Română, REACȚIE privind alegerile parlamentare și prezidențiale. Apelul BOR către reprezentanții partidelor politice

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut