Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu rămâne președinte al PSD. DEMISIA sa a fost „întoarsă” de conducerea partidului

Marcel Ciolacu rămâne președinte al PSD. DEMISIA sa a fost „întoarsă” de conducerea partidului

Marcel Ciolacu, președintele demisionar al PSD, va rămâne în continuare președinte al partidului. Liderii PSD, reuniți în ședință de luni seară, au decis în unanimitate ca Marcel Ciolacu să rămână președinte al partidului, pentru a coordona negocierile privind formarea unei majorități în parlament, potrivit unor surse politice.

Demisia lui Ciolacu a fost „întoarsă” de liderii partidului, care i-au cerut să rămână în fruntea PSD.

Dacă vom face un pas în lateral, România nu va avea bani nici de dezvoltare, nici de salarii și pensii. Marea provocare este ca noi, PSD, să fim liantul între dezvoltare și identitatea națională și valorile creștine, a spus Ciolacu, în ședința CPN al PSD, potrivit surselor noastre.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că luni, 2 decembrie 2024, va avea loc o ședință a Consiliului Politic Național, începând cu ora 18:00. Întâlnirea se va desfășura în format hibrid, atât fizic, cât și online, și va avea loc la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff, nr. 10, București.

Ședința Consiliului Politic Național al PSD se desfășoară într-un context politic dinamic, la scurt timp după alegerile parlamentare, iar atenția este concentrată pe decizia CCR privind validarea primului tur al alegerilor prezidențiale, în urma renumărării voturilor de către BEC.

Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se pronunțe luni, 2 decembrie, de la ora 17:00, cu privire la cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale formulată de Cristian Terheș.

Victor Negrescu: „Eu mă aștept ca astăzi să EXISTE un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului”

Președintele interimar al PSD, Victor Negrescu, spune că Marcel Ciolacu ar putea rămâne în funcția de președinte al partidului Social Democrat. O decizie în acest sens ar putea fi luată în cursul zilei de luni, la ședința CPN. (detalii AICI)

Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă, a spus Victor Negrescu la RFI. 

Știre în curs de actualizare

CITEȘTE ȘI:

CCR decide astăzi soarta primului tur al alegerilor prezidențiale: Anulare sau validare. Renumărarea voturilor aproape de final

UPDATE Rezultate | Senat: PSD – 22%, AUR-18%, PNL-14%, USR – 12%. Camera Deputaților: PSD – 22 %, AUR – 17 %, PNL – 13%, USR – 12%

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce au aflat cercetătorii despre niște roci misterioase cu „piele de elefant”?