Prima pagină » Sport » Începe Turneul Celor Patru Trambuline. CARE e programul competiției

Începe Turneul Celor Patru Trambuline. CARE e programul competiției

Tradiționala competiție de sărituri cu schiurile organizată la trecerea dintre ani este transmisă la Eurosport și pe Max. Pius Paschke, Daniel Tschofenig, Jan Hoerl, Stefan Kraft, Andreas Wellinger și Ryoyu Kobaiashi se luptă pentru prestigiosul trofeu.

Eurosport transmite între 28 decembrie și 6 ianuarie a 73-a ediție a Turneului Celor Patru Trambuline. Cei mai buni săritori cu schiurile din lume se întrec în cadrul celor patru etape tradiționale din Germania și Austria pentru unul dintre cele mai râvnite trofee din sport.

Eurosport 1 și Max difuzează în direct toate cele patru competiții, dar și manșele de calificări. Acestea încep la Oberstdorf, de pe trambulina Schattenberg, și continuă cu cel de pe Olympiaschanze din Garmisch-Partenkirchen înainte ca Austria să găzduiască ultimele două etape pe Bergiselschanze din Innsbruck și pe trambulina Paul-Ausserleitner din Bischofshofen.

Începe Turneul Celor Patru Trambuline

Turneul Celor Patru Trambuline este unul dintre cele mai prestigioase evenimente din calendarul săriturilor cu schiurile, iar câștigătorul este desemnat combinând punctajele obținute în toate cele patru competiții. Fiecare etapă va avea loc în formatul unic al turneului: sportivii iau parte la dueluri directe în prima rundă, iar câștigătorii, împreună cu câțiva dintre cei mai buni pierzători, avansează în manșa finală.

Printre marii favoriți așteptați să se lupte pentru victorie se află liderul clasamentului general al Cupei Mondiale, Pius Paschke, precum și tânărul Daniel Tschofenig, dar și Stefan Kraft, Jan Hoerl, Andreas Wellinger sau campionul en-titre, Ryoyu Kobaiashi. Kobayashi și Kamil Stoch sunt singurii sportivi în activitate care au reușit să câștige toate cele patru concursuri în aceeași ediție a Turneului Celor Patru Trambuline, în 2018-2019. Doar Sven Hannawald (2001-2002) a mai reușit o asemenea performanță.

Programul transmisiunilor de la Turneul Celor Patru Trambuline:

28 decembrie, 17:15 – Oberstdorf, Calificări – Eurosport 1
29 decembrie, 17:00 – Oberstdorf – Eurosport 1
31 decembrie, 14:00 – Garmisch-Partenkirchen, Calificări – Eurosport 1
1 ianuarie, 14:30 – Garmisch-Partenkirchen – Eurosport 1
3 ianuarie, 14:15 – Innsbruck, Calificări – Eurosport 1
4 ianuarie, 14:30 – Innsbruck – Eurosport 1
5 ianuarie, 17:15 – Bischofshofen, Calificări – Eurosport 1
6 ianuarie, 17:00 – Bischofshofen – Eurosport 1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Rusia vorbește despre „începutul unui război real”. Expert: Moscova testează limitele Occidentului prin tactica „feliei de salam”
Mediafax
Orașul cu cea mai bună înghețată, cu o istorie „dulce” ce datează încă din '79
Click
Are 60 de ani și și-a „reparat” metabolismul cu 7 schimbări simple. Prima nu are legătură cu mâncarea
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Ce se întâmplă doctore
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Test de cultură generală. Există o gaură în Univers?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!